Starul din atacul lui PSG care și-a decis viitorul: "Mai am contract doi ani"
articol scris de Digi Sport07.06.2022, 08:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mauro Icardi (29 de ani) s-a transferat la PSG în vara anului 2019, atunci când francezii l-au împrumutat de la Inter, pentru ca un an mai târziu să le achite italienilor în schimbul său nu mai puțin de 50 de milioane de euro.
Sud-americanul a fost rezervă în mare parte a stagiunii trecute, iar venirea lui Leo Messi la Paris era motiv de speculație pentru jurnaliști, mai ales din cauza relației dificile dintre cei doi.
Mauro Icardi s-a decis. Vrea să continue la PSG
Cu toate acestea, se pare că Mauro Icardi a decis să continue la Paris, lucru anunțat chiar de el, în ciuda tuturor zvonurilor care îl puneau pe lista neagră.
"Sunt încă sub contract cu PSG pentru următorii doi ani. Cariera mea nu e în pericol așa cum voi (n.r. jurnaliștii) spuneți. Am decis să rămân la PSG.
Nu vă faceți griji, am doar 29 de ani și oamenii mă cunoscut pentru că am marcat aproape 200 de goluri", a a spus Mauro Icardi, conform Fabrizio Romano.
Pentru argentinian există interes din partea granzilor din Serie A, însă salariul de peste 7 milioane de euro pe sezon pe care îl are la PSG reprezintă o problemă pentru formațiile din Italia.
- 30 de partide a jucat Icardi anul trecut pentru PSG, timp în care a marcat de 5 ori
Aurelien Tchouameni, mai aproape de Real Madrid decât de PSG
Chemat de Kylian Mbappe (23 de ani) la campioana Franței, agentul lu Tchouameni ar fi ajuns deja la un acord de principiu cu cei de la Real Madrid pentru semnarea contractului de către jucătorul pe care îl reprezintă.
Deși discuțiile durează de ceva vreme, Jonathan Kebe, agentul lui Aurelien Tchouameni, ar fi ajuns la un acord cu Real Madrid încă de acum câteva zile, notează spaniolii de la AS. Negocierile dintre cele două părți s-au mișcat mai greu, după ce PSG a intrat în cursă, de asemenea, pentru semnătura francezului.
În ciuda banilor pe care Tchouameni i-ar putea primi de la PSG, cei de la Real Madrid sunt foarte încrezători în negocierile purtate cu agentul jucătorului de la AS Monaco. Mai mult, gruparea condusă de Florentino Perez este de părere că prin ajutorul lui Jonathan Kebe, AS Monaco și-ar mai putea scădea din pretențiile financiare pentru Aurelien Tchouameni, mai scrie sursa citată.
Monegascii vor să obțină pentru transferul mijlocașului nu mai puțin de 80 de milioane de euro, în timp ce Real Madrid nu ar vrea să ofere mai mult de 60 de milioane de euro.
Etichete: contract , ligue 1 , psg , transfer , mauro icardi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții