Rivalitatea dintre Ciprian Tătărușanu și Antony Lopes riscă să degenereze. Cei doi nu-și mai vorbesc
13.08.2019, 17:21Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Concurența dintre Ciprian Tătăruşanu şi Anthony Lopes, portarii echipei franceze Olympique Lyon, ar putea avea urmări nebănuite, scrie site-ul buzzsport.fr, citat de Agerpres. Goalkeeper-ul titular al echipei naționale a României nu acceptă statutul de rezervă.
După ce Lyon l-a achiziţionat în această vară pe Tătăruşanu, iar Antony Lopes nu și-a prelungit contractul scadent anul viitor, între cei doi portari a apărut discordia.
Amânarea semnării unui nou contract de către goalkeeperul portughez, născut în Franţa, este legată de un comision pentru agenţii săi. În plus, Lopes nu a fost deloc încântat de achiziţionarea internaţionalului român, care a declarat că a venit la Lyon pentru a fi titular.
Ambii portari nu acceptă postura de rezervă la Olympique Lyon de teamă să nu-și piardă locul în echipele naționale.
Ciprian Tătărușanu nu a știut că va fi rezervă la Lyon
"Va exista o adevărată concurenţă între cei doi portari, care nu vorbesc între ei. Situaţia ar putea degenera dacă preşedintele clubului, Jean-Michel Aulas, directorul sportiv Juninho şi antrenorul Sylvinho nu vor pune rapid punctul pe i", comentează site-ul citat.
"Nimeni nu mi-a spus că voi fi rezervă. Nu aş fi venit dacă mi-ar fi spus asta", a declarat pe 12 iulie Tătăruşanu, la prezentarea sa oficială la Lyon, după doi ani petrecuţi la altă echipă din Ligue 1, FC Nantes.
Lopes, format chiar la Lyon, a fost titular vineri în prima etapă de campionat, în victoria cu 3-0 de la Monaco.
Etichete: ciprian tatarusanu , rivalitate , anthony lopes , olymique lyon , discordie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții