Renato Sanches a confirmat interesul lui PSG pentru el: "Este adevărat, mi-au făcut ofertă"
15.12.2019, 16:42SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Evoluțiile foarte bune ale lui Renato Sanches (22 de ani) din ultima vreme, de la noua sa echipă, Lille, au atras din nou atenția asupra jucătorului portughez. Chiar tânărul jucător a mărturisit că, în perioada în care încă era la Bayern Munchen, a primit o ofertă din partea celor de la PSG!
Sanches a ajuns la Lille în această vară, pentru 20 de milioane de euro, iar după ce a marcat primul său gol pentru francezi, a afirmat că oficialii parizienilor l-au contactat pentru a-i face o propunere "serioasă" atunci când evolua pentru bavarezi.
"Este adevărat că am primit o ofertă serioasă de la PSG, dar Bayern și antrenorul meu, Niko Kovac nu m-au lăsat să plec. Oricum, treaba este deja trecut de acum, nu mai contează", a spus Renato Sanches.
Renato Sanches are nouă trofee în palmares, alături de echipa națională a Portugaliei, Bayern Munchen și Benfica
De când este la Lille, portughezul a evoluat în 14 partide, în care a reușit să marcheze o dată.
În ceea ce privește perioada petrecută la Bayern Munchen, jucătorul de 22 de ani a prins 53 de meciuri, în care a marcat de două ori și a oferit trei assist-uri.
Sanches are deja nouă trofee în palmares, dintre care unul alături de echipa națională:
- 1x Campionatul European (Portugalia)
- 2x Campionatul Germaniei (Bayern)
- 1x Cupa Germaniei (Bayern)
- 1x Campionatul Portugaliei (Benfica)
- 1x Cupa Ligii Portugaliei (Benfica)
- 3x Supercupa Germaniei (Bayern)
Etichete: psg , bayern , bayern munchen , lille , renato sanches , sanches
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții