Reacţia lui Dimitri Payet, cel mai bine plătit jucător de la Marseille, când i s-a cerut să i se taie din salariu
02.06.2020, 08:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dimitri Payet este cel mai bine plătit jucător de la Olympique Marseille, însă nu are de gând să vină în ajutorul clubului care are mari probleme financiare în urma pandemiei de coronavirus.
Vedeta lui Marseille câştigă 500 de mii de euro pe lună, iar clubul a cerut ca stafful şi jucătorii să accepte o reducere a salariului cu 30%.
Dimitri Payet s-a întors la Marseille după un sejur la West Ham
Însă Payet a refuzat din start orice negocieri, chiar dacă sezonul din Ligue 1 a fost îngheţat, iar fotbaliştii din campionatul Franţei vor sta în vacanţă în jur de 5 luni.
"Văd că toată lumea şi-a dat cu părerea. Iar poziţia mea este clară şi evidentă - eu nu sunt doar fotbalist, ci şi cap de familie.
Ca toată lumea, am obligaţii, am angajamente de îndeplinit, iar misiunea mea este să protejez interesele familiei mele.
Nu vreau să aduc niciun prejudiciu clubului, toată lumea ştie cât de ataşat sunt de această echipă," a explicat Dimitri Payet.
Jucătorul de 33 de ani a ajutat pe Marseille să încheie campionatul pe locul 2 în urma celor de la PSG. Cu toate acestea, gruparea din sudul Franţei pare ameninţată de faliment, la fel ca alte cluburi de tradiţie.
De altfel, majoritatea cluburilor au negociat cu jucătorii reducerea salariilor cu cel puţin 50%.
Etichete: dimitri payet , dimitri payet transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții