PSG, scoasă la vânzare? Al-Khelaifi recunoaște că a primit o ofertă "de pe altă planetă". Suma "pusă pe masă"
articol scris de Digi Sport21.11.2022, 17:38
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Preşedintele lui Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, intenţionează să vândă acţiuni ale clubului şi a primit "diferite oferte", a declarat el luni pentru site-ul talkSPORT.
Nasser Al-Khelaifi a primit o ofertă de a vinde PSG
"Noi am primit o ofertă de peste 4 miliarde (euro) dar nu vom vinde, desigur, doar un procent din club, ne gândim la asta, chiar avem diferite oferte", a afirmat oficialul qatarian al campioanei Franţei la fotbal, care se află acum la Cupa Mondială 2022.
Cel care este şi şeful grupului media beIN a apărat activitatea sa în fruntea lui PSG de mai bine de unsprezece ani.
"Este un business bun, noi am luat clubul la 70 de milioane de euro şi l-am adus la peste 4 miliarde de euro" evaluare globală, a spus Al-Khelaifi. "Este un proiect bun, nu facem totul bine, desigur, nu suntem perfecţi", a recunoscut el.
"Lumea crede că avem doar bani, dar nu este adevărat. Ţinând cont cum stăteau lucrurile când am preluat clubul, putem fi mândri", a adăugat preşedintele lui PSG, în vârstă de 49 de ani.
Al-Khelaifi este președinte la PSG din 2011
De când PSG a fost cumpărat de fondul Qatar Sports Investment (QSI) în 2011, clubul a câştigat de opt ori campionatul şi de şase ori Cupa Franţei.
Echipa nu a reuşit însă să cucerească Liga Campionilor, principalul său obiectiv, eşuând în finală în 2020.
De altfel, șeicii care conduc clubul au promis o revoluție în eschipă, făcută exact în acest scop.
Agerpres
Etichete: psg , nasser al-khelaifi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții