PSG negociază transferul lui Kylian Mbappe în Premier League! Al-Khelaifi, sunat direct de patronul echipei
articol scris de Digi Sport31.07.2023, 16:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PSG a început să negocieze cu mai multe echipe plecarea lui Kylian Mbappe (24 de ani) în perioada de mercato a verii.
Până acum, destinația preferată a fotbalistului rămâne Real Madrid, însă parizienii au dificultăți în a găsi un numitor comun cu cei de pe Santiago Bernabeu în privința sumei de transfer. Chelsea, echipă care a fost cumpărată de Todd Boehly anul trecut, vrea să profite de această situație.
PSG, contactată de patronul lui Chelsea pentru transferul lui Kylian Mbappe
Potrivit presei britanice, Nasser Al-Khelaifi a fost contactat recent de către omul de afaceri american, în vederea transferului lui Mbappe.
Președintele PSG-ului a discutat cu Boehly atât un posibil transfer definitiv, cât și unul sub forma unui împrumut pentru sezonul 2023/2024, cel mai probabil cu obligativitate de cumpărare definitivă.
Dacă PSG simte că poate ajunge la un numitor comun cu Chelsea mult mai rapid decât ar reuși cu Real Madrid, cel care pune transferului bețe în roate este chiar Mbappe.
În momentul de față, atacantul nu vrea să audă de altă variantă în afară de Real Madrid. În plus, Chelsea a încheiat pe locul 12 în Premier League, iar Mbappe nu concepe să meargă la un club care nu evoluează în Champions League, indiferent de salariul propus.
PSG și Real Madrid, dificultăți în discuțiile pentru Kylian Mbappe
Când spaniolii au aflat că Florentino Perez ar fi dispus să plătească în jur de 225 de milioane de euro, mulți au crezut că totul se rezolvă. Numai că versatul președinte al Realului continuă să-i joace pe șeici așa cum îi place.
Jurnaliștii de le The Athletic, citați de footmercato,com scriu că Perez are pregătită o sumă de 200 de milioane de euro, dar din acești bani plănuiește să plătească inclusiv prima de instalare pentru Mbappe, comisioane și alte cheltuieli, iar suma care ar ajunge la PSG ar fi de circa 100 de milioane de euro.
Preț considerat "jignitor", mai ales în condițiile în care Al Hilal ar fi fost gata să achite 300 de milioane de euro clubului și 700 de milioane lui Mbappe, dar a fost refuzat de către jucător fără să intre măcar în discuții.
Poziția celor de la PSG este atât de radicală pentru că acolo toată lumea este convinsă că Kylian Mbappe a bătut deja palma, în secret, cu Real Madrid.
Etichete: chelsea , psg , kylian mbappe , todd boehly
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții