PSG, gata să adauge o nouă "piesă" atacului stelar. Jucătorul de 127 de milioane de euro, dorit de "șeici"
articol scris de Digi Sport11.11.2022, 08:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PSG rămâne una dintre cele mai puternice echipe ale lumii din punct de vedere financiar, iar francezii nu ratează ocazia de a transfera jucători de mare valoare ori de câte ori au ocazia.
Trupa de pe Parc de Princes are în acest moment un atac stelar, format din Mbappe, Messi și Neymar, dar lucrurile se pot schimba din stagiunea viitoare.
PSG, cu ochii pe starul lui Atletico Madrid
Conducătorii grupării din Hexagon au pus ochii pe Joao Felix, atacantul lui Atletico Madrid, care ar vrea să plece din capitala Spaniei, nemulțumit fiind de rolul pe care îl are în echipa condusă de Diego Simeone, anunță Marca.
El ar putea să ajungă în Ligue 1 chiar din această iarnă, notează sursa citată. "Omul cheie" în toată această afacere ar urma să fie Luis Campos, portughezul care a devenit director sportiv al lui PSG în vară.
Joao Felix a fost transferat de Atletico Madrid în 2019, pentru 127 de milioane de euro, de la Benfica. De atunci și până în prezent, lusitanul a avut însă de suferit din cauza tacticii defensive pe care Diego Simeone o pune în practică la trupa de pe Wanda Metropolitano.
Astfel, randamentul său a fost unul mult sub așteptările care au existat, mai ales în contextul prețului uriaș plătit de iberici. În actuala stagiune, portughezul are 17 meciuri, 3 goluri și 3 pase decisive.
Atletico Madrid a refuzat 100 de milioane de euro pentru Joao Felix
Joao Felix și-a mandatat impresarul, reputatul Jorge Mendes, să-i găsească o echipă în această iarnă, potrivit presei spaniole.
Marca dezvăluie sâmbătă că Atletico Madrid a refuzat o ofertă în valoare de 100 de milioane de euro pentru Joao Felix.
Propunerea a venit de la campioana Germaniei, Bayern Munchen, spre finalul perioadei de transferuri din vară.
Acum, conducerea clubului madrilen regretă că a refuzat oferta pentru Joao Felix. Conform sursei citate, Enrique Cerezo, președintele lui Atletico, vrea să rezolve cât mai repede situația conflictuală dintre Diego Simeone și Joao Felix.
Etichete: atletico madrid , psg , transfer , joao felix
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții