PSG are un nou antrenor!? Ce s-a întâmplat în ultimele zile la Doha, în birourile șeicilor
articol scris de Digi Sport03.06.2023, 16:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După doar un sezon, PSG se va despărți de Christophe Galtier (56 de ani), iar în locul acestuia urmează să fie numit un antrenor important.
Nu ar fi Mourinho! Cu cine s-ar fi înțeles PSG
Chiar dacă numele lui Jose Mourinho a fost tot mai vehiculat pentru postul de antrenor al lui PSG, oficialii clubului ar fi ajuns la o înțelegere cu un alt tehnician. Ar fi vorba despre Luis Enrique, cel care s-a aflat la Doha în ultimele zile, acolo unde ar fi discutat cu șeicii despre viitorul clubului, anunță francezii.
Totodată, Enrique ar fi creionat deja lista de achiziții pentru această vară și se spune că este așteptat la mijlocul săptămânii următoare pentru a semna contractul cu PSG.
Antrenorul spaniol este liber de contract de la finalul anului trecut, după ce s-a despărțit de naționala Spaniei, imediat după eliminarea de la Cupa Mondială din Qatar.
Totuși, numele vehiculate pentru banca tehnică a celor de la PSG se schimbă aproape în fiecare zi, așa că nimic nu este, deocamdată, sigur.
Adio, PSG! Christophe Galtier, la ultimul meci pentru campioana Franței
Antrenorul francez are contract până pe 30 iunie 2024, dar nu va ocupa banca tehnică a parizienilor și în sezonul următor.
Galtier se va afla astăzi pentru ultima dată la cârma celor de la PSG, conform cotidianului francez L'Equipe.
Faptul că PSG a fost eliminată prematur atât din Champions League, cât și din Cupa Franței (ambele în optimi), i-a determinat pe șefii clubului să îi găsească lui Galtier un înlocuitor.
Va fi, de asemenea, ultimul meci și pentru Sergio Ramos și Lionel Messi, care vor deveni liberi de contract la finalul acestei luni.
- PSG - Clermont se joacă sâmbătă, de la ora 22:00, în cadrul ultimei etape din Ligue 1. Formația de pe Parc des Princes a cucerit deja titlul
Etichete: psg , antrenor psg , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții