PSG a acceptat încă o ofertă pentru Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport09.08.2023, 18:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La finalul lunii trecute, PSG a acceptat oferta de 300 de milioane de euro pentru Kylian Mbappe (24 de ani), din partea clubului Al-Hilal.
Atacantul nu a dorit, însă, nici măcar să se așeze la masa negocierilor, deși saudiții au trimis reprezentanți la Paris. Acum, campioana Franței a acceptat o nouă ofertă pentru Mbappe, de data aceasta din Europa.
PSG a acceptat altă ofertă pentru Kylian Mbappe
Potrivit anunțului făcut pe Twitter de jurnalistul UOL Esporte Bruno Andrade, PSG a acceptat o ofertă venită de la un club din Premier League, deși nu a fost specificat și numele acestuia.
Foarte probabil este vorba de Chelsea. Recent, patronul londonezilor, Todd Boehly, a discutat personal cu președintele parizienilor, Nasser Al-Khelaifi, legat de vicecampionul mondial.
Sunt șanse foarte mari, însă, ca Mbappe să nu negocieze nici cu cei de la Chelsea, mai ales că luna aceasta ar putea să vină o ofertă și din partea lui Real Madrid, clubul la care atacantul visează să joace.
Și Real Madrid e gata să facă o ofertă pentru Kylian Mbappe
Potrivit cotidianului francez L'Equipe, citat de presa spaniolă, Florentino Perez este pregătit să facă o primă ofertă de 180 de milioane de euro pentru vicecampionul mondial.
Aceeași sursă menționează că Real Madrid este dispusă să plătească până la 200 de milioane de euro pentru Mbappe vara aceasta.
Real Madrid ar avea de câștigat dacă îl ia acum pe Mbappe, deoarece s-ar bucura de serviciile sale cu un an mai devreme, iar Carlo Ancelotti a cerut de mai multe ori cel puțin încă un atacant în lot pentru sezonul 2023/2024.
Vara viitoare, suma de transfer s-ar transforma într-un bonus la semnătură pentru fotbalist, astfel că madrilenii tot vor fi nevoiți să plătească o sumă uriașă, indiferent de momentul în care îl vor transfera pe Mbappe.
Conform aceleiași surse, președintele madrilenilor ține ca Mbappe să declare public că vrea să plece de la PSG, deși motivele din spatele acestei dorințe încă nu au fost aflate de jurnaliștii francezi.
Rămâne de văzut dacă fotbalistul va accepta condiția impusă de madrileni, având în vedere că a declarat în repetate rânduri că vrea să-și ducă înțelegerea cu PSG la bun sfârșit.
Etichete: chelsea , psg , al hilal , mercato , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții