Video Pedeapsa primită de Olympique Marseille în urma incidentelor din partida cu Lille
28.01.2019, 16:54SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Olympique Marseille va disputa următoarele meciuri fără spectatori după incidentele care au avut loc în partida de vineri cu Lille (1-2), a anunţat luni Comisia de disciplină a Federaţiei franceze de fotbal. ''Din cauza gravităţii faptelor, dosarul a fost înaintat Comisiei, iar în aşteptarea unui verdict, OM va juca fără spectatori pe Stade Velodrome'', menţionează instanţa disciplinară.
Marseille nu va avea astfel spectatori în tribune la partidele cu Bordeaux şi contra lui Amiens, dacă sancţiunea se va extinde.
Vineri seara, Olympique Marseille, cu atacantul italian Mario Balotelli la primul meci, a pierdut pe propriul teren, în faţa lui Lille, cu 1-2 (0-1), în primul meci al etapei a 22-a din Ligue 1, meci afectat de o întrerupere de 35 de minute din cauza unei petarde care a explodat foarte aproape de suprafaţa de joc.
În minutul 57, o petardă aruncată din tribune a căzut foarte aproape de marginea terenului, în apropiere de jucătorii lui Marseille, Kevin Strootman şi Jordan Amavi, dar şi a asistentului de pe partea dreaptă.
''Centralul'' partidei a decis să-i trimită pe jucători la vestiare anunţând întreruperea meciului, care s-a reluat abia după 35 de minute, în urma consultărilor dintre arbitri, oficialii celor două formaţii şi observatorii partidei.
VIDEO cu incidentele de la Marseille - Lille 1-2
Agerpres
Etichete: olympique marseille , lille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții