"Operațiunea Neymar", din nou "în cărți". PSG s-a răzgândit și a schimbat condițiile în care îl lasă la Barcelona
27.07.2019, 12:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă în urmă cu puțin timp PSG nici nu se gândea să-l lase pe Neymar la Barcelona la schimb cu niște jucători, acum se pare că parizienii s-au răzgândit. Atacantul de 27 de ani nu a făcut deplasarea în Macao (China) alături de echipa sa, iar publicația Desportes Cuatro a aflat și motivul.
Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit pentru a discuta condițiile în care poate brazilianul să revină pe Camp Nou, iar cheia a fost intervenția "unui israelian", iar cel mai probabil este vorba de influentul agent Pini Zahavi.
Astfel, parizienii nu mai exclud să primească și jucători la schimb, cu toate că în urmă cu puțin timp au scos din calcul așa ceva. Chiar și așa, transferul va dura câteva zile, însă sursa citată susține că "operațiunea" se va face sigur în cele din urmă.
Acum, singurul lucru pe care îl așteaptă francezii este un "act de bună credință" din partea președintelui catalanilor, Josep Maria Bartomeu. Acesta ar urma să propună niște nume de jucători la schimb, care însă trebuie să fie "rezonabili".
PSG l-ar fi refuzat şi pe Gareth Bale, oferit de Real Madrid în schimbul lui Neymar + altă variantă de la Barcelona
PSG ar fi refuzat şi o ofertă extrem de tentantă din partea lui Real Madrid, care a propus 90 de milioane de euro plus pe Gareth Bale în schimbul lui Neymar.
Presa franceză şi cea spaniolă au scris în ultima perioadă că Neymar face orice ca să plece de la PSG, pentru a reveni la Barcelona cu orice preț, iar francezii nu îl mai pot șine cu forța. Plus că ar putea pierde bani serioși.
Starul brazilian în vârstă de 27 de ani a ratat finalul ambelor sezoane petrecute la PSG din cauza unor accidentări şi a lipsit şi din lotul naţionalei Braziliei de la Copa America, tot din cauza problemelor medicale.
O altă variantă refuzată de PSG a fost din partea Barcelonei, care a oferit 40 de milioane de euro, plus Coutinho și Dembele. Oferta a fost refuzată.
Campioana Franţei vrea să-şi recupereze cumva cele 222 de milioane de euro plătite în 2017 pentru Neymar, sumă care l-a transformat pe starul brazilian în cel mai scump fotbalist din istorie.
Etichete: barcelona , psg , neymar , pini zahavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții