Oficialii lui PSG au demarat negocierile pentru un fotbalist englez! Ar fi doar al patrulea din istoria clubului
articol scris de Digi Sport20.06.2022, 22:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PSG caută să aducă întăriri în compartimentul median în perioada de transferuri actuală, iar ultimul nume apărut pe lista parizienilor provine din Premier League.
Este vorba de Kalvin Phillips (26 de ani), cel mai bine cotat fotbalist al celor de la Leeds United. Campioana Franței are concurență serioasă, întrucât și Manchester City îl dorește.
Kalvin Phillips, dorit de PSG
Conform presei britanice, PSG a intrat în cursa pentru semnătura internaționalului englez. Oficialii de pe Parc des Princes i-au sunat pe omologii de la Leeds United pentru a-i întreba dacă Phillips este de vânzare și pentru ce sumă ar fi dispuși să-i dea drumul.
Gruparea care a evitat in extremis retrogradarea anul trecut este conștientă că nu-l poate păstra pe Phillips în cazul unei oferte consistente. Aceeași sursă menționează că Leeds United l-ar ceda în schimbul unei sume de aproximativ 60 de milioane de euro.
Dacă Phillips va ajunge în capitala Franței, va deveni al patrulea fotbalist englez din istoria lui PSG. Ceilalți trei sunt Jantzen Derrick (79 de ani), Ray Wilkins (decedat la 61 de ani) și David Beckham (47 de ani).
Kalvin Phillips are o cotă de piață de 50 de milioane de euro
Phillips a evoluat la un singur club în carieră, Leeds United, unde s-a și format ca jucător.
Cotat la 50 de milioane de euro, mijlocașul mai are contract cu Leeds până în iunie 2024.
În sezonul recent încheiat, Kalvin Phillips a jucat în 23 de meciuri oficiale, în care a dat un gol și o pasă decisivă. La naționala Angliei are tot atâtea selecții.
Etichete: psg , mercato , kalvin phillips
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții