OFICIAL | A revenit în fotbal, după ce a scăpat de acuzațiile de viol lansate de toate cele 7 femei! A stat pe bară 2 ani
articol scris de Digi Sport19.07.2023, 13:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu câteva zile, Benjamin Mendy (29 de ani) a scăpat de toate capetele de acuzare, după ce s-a terminat și cel de-al doilea proces în care a fost acuzat de viol, tentativă de viol și agresiune sexuală.
Benjamin Mendy a semnat cu Lorient
Juriul l-a găsit nevinovat pe fostul fotbalist al lui Manchester City, astfel că francezul a rămas fără niciun cap de acuzare pe numele său, din cele 10 care i-au fost aduse în ultimii doi ani. Dat afară de Manchester City, campionul mondial din 2018 își poate relua acum activitatea de fotbalist.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Mendy, potrivit Transfermarkt.
Chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani, Lorient, formație din Ligue 1, a anunțat că fundașul lateral stânga a semnat un contract valabil două sezoane.
"FC Lorient este încântată să anunţe că astăzi a semnat pentru doi ani fundaşul lateral stânga internaţional francez Benjamin Mendy", a transmis FC Lorient într-un comunicat, după aproape doi ani de la ultimul meci oficial al jucătorului cu Manchester City.
De 4 ori campion al Angliei cu Manchester City, Benjamin Mendy a cucerit titlul mondial cu naționala Franței în 2018, trofeul de campion al Franței cu Monaco, Supercupa Angliei, de două ori, Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei, în patru rânduri.
Vinicius jr: ”Îmi pare rău pentru tot prin ce ai trecut, Benjamin Mendy”
La fel ca Memphis Depay, Vinicius jr, starul celor de la Real Madrid, a reacționat dur, după ce Mendy a fost achitat. Brazilianul se întreabă retoric cum va recupera fotbalistul francez cei doi ani pierduți și cum va trece din punct de vedere psihic peste ceea ce s-a întâmplat.
”Îmi pare rău pentru tot prin ce ai trecut, Benjamin Mendy. Ai pierdut doi ani din carieră, dar asta e cel mai mic rău din toată această situație... Și daunele psihologice? Sunt sigur că viața ta nu va mai fi niciodată la fel. Cultura distrugerii reputației a făcut o altă victimă.
Cât timp vom fi acuzați și condamnați fără a avea dreptul la prezumția de nevinovăție? Știrile false sunt create și răspândite fără a verifica niciun fapt (ceea ce personal am simțit foarte mult în această vacanță) și atunci situația nu face decât să se înrăutățească.
Întrebarea mea este ce se va face pentru a repara răul făcut?”, a scris fotbalistul brazilian pe Twitter.
Benjamin Mendy a scăpat de toate acuzațiile
Decizia a fost luată la Curtea de Apel din Chester, de către membrii juriului. În momentul în care a auzit verdictul, fotbalistul a izbucnit în lacrimi și a plâns incontrolabil.
Mendy a scăpat, în total, de opt acuzații de viol, una de tentativă de viol și alta de agresiune sexuală. 7 femei i-au făcut plângere fundașului lateral, însă nu au avut câștig de cauză în instanță.
De asemenea, Mendy nu și-a putut stăpâni lacrimile nici după ce a ieșit din tribunal. Fotbalistul a primit nenumărate critici, iar cariera i-a fost ruinată de când a fost acuzat, deși nu a fost găsit vinovat pentru niciuna dintre cele 10 acuzații.
Galerie Foto
Etichete: lorient , benjamin mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții