Oferta "șeicilor" de la PSG, refuzată! 50 de milioane de euro, insuficiente pentru ultimul transfer dorit de Galtier
articol scris de Digi Sport20.08.2022, 15:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PSG și-a schimbat strategia de recrutare în ceea ce privește jucătorii, asta după ce Leonardo a fost înlocuit de Luis Campos, noul director sportiv.
Până acum, parizienii s-au întărit cu 4 jucători noi. Cel mai spectaculos nume ar fi cel al lui Renato Sanches, adus de la Lille pentru 15 milioane de euro.
Inter a refuzat oferta celor de la PSG
Christophe Galtier mai vrea un fotbalist pentru a-și întări defensiva, mai ales că sistemul ales în acest start de sezon este unul cu 3 fundași centrali.
Milan Skriniar este alesul celor de la PSG, iar discuțiile cu Inter s-au purtat timp de mai multe săptămâni. Se pare că francezii le-au propus italienilor 50 de milioane de euro, plus bonusuri de performanță, dar această ofertă a fost refuzată de vicecampioana din Serie A.
Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, Milan Skirniar este considerat ca fiind un om cheie la Inter, iar plecarea sa s-ar putea face numai în cazul unei oferte foarte avantajoase pentru club.
Se pare că în cazul fotbalistului slovac, italienii ar vrea minim 80 de milioane de euro, sumă considerată până acum prea mare de francezi.
PSG, activă pe piața transferurilor
Thilo Kehrer este ultimul fotbalist plecat de pe Parc de Princes. Fundașul german a semnat cu West Ham, iar britanicii au plătit în schimbul său 12 milioane de euro.
Neamțul a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani, care se mai poate prelungi pentru încă doi.
El se adaugă astfel celor 6 fotbaliști deja plecați de la PSG.
- Arnaud Kalimuendo, cedat la Rennes, pentru 20 de milioane de euro
- Alphonse Areole, cedat la West Ham, pentru 9.3 milioane de euro
- Marcin Bulka, cedat la OGC Nice, pentru două milioane de euro
- Angel Di Maria, cedat la Juventus, liber de contract
- Xavi Simons, cedat la PSV, liber de contract
- Georginio Wijnaldum, cedat la AS Roma, împrumut pentru un sezon cu opțiune de cumpărare
Pe lista renegaților lui Christophe Galtier se mai află Julian Draxler, Eric Junior Dina Ebimbe, Rafinha, Sergio Rico, Idrissa Gueye și Abdou Diallo, jucători pe care PSG a plătit sume importante de-a lungul anilor.
- Mauro Icardi - 50 de miloane de euro
- Layvin Kurzawa - 25 de milioane de euro
- Julian Draxler - 36 de milioane de euro
- Ander Herrera - gratis
- Eric Junior Dina Ebimbe - gratis
- Raphinha - 1,5 milioane de euro
- Sergio Rico - 6 milioane de euro
- Idrissa Gueye - 30 de milioane de euro
- Abdou Diallo - 32 de milioane de euro
Etichete: inter , psg , transfer , milan skriniar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții