O nouă echipă interesată de serviciile lui Rabiot, mijlocaşul dorit de Barcelona din 2019
11.11.2018, 14:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona va avea concurenţă serioasă în tentativa de a-l aduce pe Adrien Rabiot anul viitor. Corriere dello Sport susţine că Milan îl vrea şi ea pe mijlocaşul francez al lui Paris Saint Germain, care îşi încheie în vară contractul cu campioana Franţei.
Antrenorul Gennaro Gattuso şi-l doreşte cel mai mult pe Rabiot, pe care îl consideră mijlocaşul central ideal pentru echipa sa.
Rabiot a refuzat-o de mai multe ori pe PSG
Adrien Rabiot a refuzat în repetate rânduri prelungirea contractului cu PSG, iar cluburi de top din Europa au intrat pe fir.
Barcelona e favorită să-l aducă pe francez, însă şi Liverpool, Manchester City, Juventus Torino și AC Milan vor să-l "fure" pe Rabiot de pe Parc des Princes.
În vârstă de 23 de ani, Rabiot a bifat 11 apariții și două goluri în Ligue 1 pentru PSG, în 12 etape. În total, el a bifat 222 de meciuri în toate competițiile pentru clubul francez.
Etichete: psg , adrien rabiot , rabiot barcelona , rabiot milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții