"Nu m-a sunat". Echipa la care Thiago Silva ar fi putut să-și încheie cariera. Decizia luată
15.08.2018, 14:46Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Thiago Silva e unul dintre cei mai buni fundași ai lumii, iar în această vară s-a vorbit despre o posibilă revenire a sa la AC Milan, acolo unde s-a consacrat ca jucător. Brazilianul ajuns la 33 de ani a evoluat 3 sezoane pe San Siro, iar apoi a ajuns la PSG. Întrebat dacă a fost contactat de Milan, Silva a spus:
"Leonardo? Nu m-a sunat. Sunt la PSG și sunt fericit la Paris. Am un contract și sper să-mi închei cariera aici", a declarat Silva pentru Canal Plus.
În 2009, Milan l-a transferat pe Silva de la Fluminense, pentru 10 milioane de euro. Cu milanezii a câștigat titlul în sezonul 2010-2011 și Supercupa Italiei în 2011.
Un an mai târziu, PSG a plătit pentru el 42 de milioane de euro, iar de atunci brazilianul evoluează pe Parc des Princes. Cu parizienii a câștigat 5 titluri în Franța, 4 Cupe ale Franței, 5 Supercupe ale Franței și 4 Supercupe ale Franței.
Actualul contract al lui Silva cu PSG este scadent în 2020.
Thiago Silva este om de bază și în naționala Braziliei, pentru care a debutat în 2008 și a strâns 76 de selecții și 6 goluri.
Etichete: ac milan , psg , thiago silva , silva psg , transfer thiago silva , transfer silva , silva milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții