Neymar și-a dezvăluit planul pentru ultimii ani de carieră! Brazilianul, hotărât să părăsească fotbalul european
articol scris de Digi Sport21.02.2022, 08:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În toamna anului trecut, Neymar (30 de ani) anunța că se gândește la retragere, acuzând epuizare mentală. Brazilianul și-a liniștit apoi fanii și a explicat că făcea referire doar la echipa națională.
Deși mai poate juca la cel mai înalt nivel, superstarul lui PSG se gândește deja să părăsească fotbalul european. Într-un interviu acordat recent, Neymar și-a dezvăluit planul pentru ultimii ani de carieră.
Neymar și-a făcut planul pentru ultimii ani de carieră. Brazilianul, hotărât să părăsească fotbalul european
Atacantul vrea să mai schimbe campionatul de cel puțin două ori până agață ghetele în cui. Neymar vrea să se întoarcă la Santos, echipă unde și-a făcut junioratul și care l-a lansat apoi și în fotbalul mare.
Pe lângă revenirea în țara natală, Neymar vrea să aibă parte și de o experiență "exotică". Brazilianul a explicat că vrea să joace în MLS, campionatul american, glumind și că are avantajul de a fi mai scurt.
"Chiar vreau să joc din nou pentru Santos, îmi este foarte dor să joc în orașul meu, doamne, pe acel stadion minunat!
Vreau să joc și în Statele Unite ale Americii, măcar un sezon. De ce acolo? E un campionat scurt. Ai cel puțin 3 sau 4 luni de vacanță (n.r. râde)", a declarat Neymar, conform Mundo Deportivo.
Neymar nu s-a putut abține și l-a ironizat pe arbitrul de la meciul cu Nantes
Parizienii au dat vina inclusiv pe arbitraj după înfrângerea de sâmbătă cu Nantes, scor 1-3. Directorul sportiv, Leonardo (52 de ani), l-a acuzat pe centralul Mikael Lesage că nu a dictat intenționat mai multe faulturi asupra lui Lionel Messi, Kylian Mbappe și Neymar.
Ultimul dintre ei nu s-a putut abține și a trimis și el o "săgeată" către arbitrul de 47 de ani. Brazilianul l-a ironizat pe Lesage pentru ușurința cu care a acordat cartonașe galbene jucătorilor lui PSG în meciul cu Nantes. Lesage a pedepsit în acest mod 6 fotbaliști ai vicecampioanei Franței, printre care și Neymar, pentru comportament nesportiv.
La scurt timp după meci, decarul de pe Parc des Princes a postat o imagine din sufrageria proprie și a transmis, ironic, că Lesage i-a mai dat încă un cartonaș galben.
"M-am dus acasă ca să-l ascult pe Thiaguinho și am mai primit un cartonaș galben", a fost postarea lui Neymar.
Etichete: psg , mls , santos , neymar , neymar jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții