Neymar nu poate sta liniştit: "Te-am făcut celebru!" Reacția a fost mai urâtă: "Părinții m-au învățat să scot gunoiul"
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 10:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După scandalul de rasism de la finalul partidei PSG - Marseille, 0-1, din septembrie, în care au fost protagoniști, Neymar și Alvaro Gonzalez au avut o nouă dispută, de această dată pe rețelele sociale.
PSG s-a impus pe teren în fața lui Marseille, scor 2-1, în Supercupa Franței, însă confruntarea a continuat pe rețelele sociale, mult după încheierea partidei.
Neymar și Alvaro Gonzalez au fost prima dată față în față după scandalul de rasism din septembrie, și, după câteva dueluri aprige în timpul jocului, au avut un dialog aprins la distanţă.
Roi, Álvaro né? ? pic.twitter.com/oUFEdzY6qo
— Neymar Jr (@neymarjr) January 13, 2021
Neymar l-a ironizat pe Gonzalez după ce a câştigat Supercupa Franţei
Brazilianul a început ironiile cu o postare pe Twitter la adresa ibericului. Răspunsul jucătorului lui Marseille nu s-a lăsat așteptat: "Părinții mei m-au învățat să scot mereu gunoiul. Haide, OM!", a scris acesta, alături de o fotografie în care l-a prins de cap pe Neymar, la o fază din Supercupa Franței.
Mes parents m'ont toujours appris à sortir les poubelles. Allez L’OM toujours? pic.twitter.com/wmJGbHTByQ
— Álvaro González (@AlvaroGonzalez_) January 13, 2021
Atacul lui Alvaro Gonzalez la adresa lui Neymar: "Când o persoană este mai puțin inteligentă decât tine, e foarte ușor de depășit"
Starul lui PSG a avut din nou o replică ironică, după "atacul cu talpa" al lui Gonzalez: "Și ai uitat cum este să câștigi titluri". Imediat, fundașul lui OM a publicat o fotografie cu Pele, cu cele trei Cupe Mondiale câștigate, alături de un nou mesaj îndreptat către Neymar: "Vei rămâne mereu umbra regelui".
Y se olvido cómo gana TÍTULOS ?????
— Neymar Jr (@neymarjr) January 14, 2021
L'ombre éternelle du roi ?♂️? pic.twitter.com/VjbObGR1mh
— Álvaro González (@AlvaroGonzalez_) January 14, 2021
În jurul orei cinci dimineața, sud-americanul a încheiat confruntarea virtuală: "Și tu umbra mea, te-am făcut celebru!", a scris Neymar.
Între timp, Alvaro Gonzalez a trimis un video realizatorului unei emisiuni sportive din Spania, în care își explica punctul de vedere: "După cum ați văzut, provocările continuă. În cele din urmă, fiecare este caracterizat de acțiunile sale.
Mi-am păstrat calmul și el a mai scris pe Twitter. Când o persoană este mult mai puțin inteligentă decât tine, este foarte ușor de depășit în multe domenii ale vieții", a fost mesajul lui Gonzalez, citat de AS.
Etichete: neymar , supercupa frantei , psg marseille , alvaro gonzalez , scandal neymar gonzalez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții