Neymar l-a acuzat pe Alvaro Gonzalez de rasism, dar brazilianul este suspectat la rândul lui de insulte homofobe
articol scris de Digi Sport16.09.2020, 13:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Neymar, starul lui PSG, a fost eliminat în partida contra lui Marseille, după ce l-a lovit pe Alvaro Gonzalez, brazilianul susținând că adversarul său i-a adresat cuvinte rasiste. La rândul său, decarul parizienilor este acuzat de remarci homofobe la adresa fotbalistului lui OM.
Neymar a luat cartonaş roşu la finalul meciului PSG - Olympique Mareseille, scor 0-1, după ce imaginile din camera VAR au arătat că l-a lovit cu pumnul în ceafă pe Alvaro Gonzalez. Brazilianul și-a motivat gestul spunând că adversarul său a folosit cuvinte rasiste la adresa sa.
Pe rețelele sociale a apărut un fragment video de la finalul partidei de pe Parc des Princes în care brazilianul este surprins adresându-i insulte homofobe lui Gonzalez. Filmulețul a fost preluat de numeroși fani ai lui OM și a fost însoțit de hashtag-ul #NeymarHomophobe.
Para flipar. Para neymar es
— AlbertoSeoane (@alberto_seoane_) September 14, 2020
Racismo ( algo que no sale en ningun lado) pero..... Su “puto maricon “ para el esta bien o es ¿doble moral? pic.twitter.com/nBPbbWSP5K
Neymar și Alvaro Gonzalez riscă suspendări uriașe după conflictul de la finalul meciului PSG - OM
Noile imagini stârnesc o nouă controversă cu privire la un conflict deja substanțial, iar comitetul de disciplină al LFP trebuie să examineze incidentele, pentru a stabili suspendările corespunzătoare.
Neymar era deja pasibil de șapte etape de suspendare, însă noile dovezi i-ar putea aduce o suspendare mult mai drastică. De cealaltă parte, Gonzalez poate rata următoarele 10 partide, dacă acuzațiile de rasism vor fi confirmate.
Nu este prima oară când Neymar este acuzat de homofobie. Brazilianul a fost reclamat de Agripino Magalhaes, un activist LGBT, şi la dosar ar fi fost depusă o înregistrare audio în care "fotbalistul face afirmaţii homofobe şi are un discurs plin de ură" într-o discuţie privată cu apropiaţii, despre fostul iubit al mamei sale.
Etichete: psg olympique marseille , neymar alvaro gonzalez , neymar homofobie , neymar scandal rasism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții