Motivul pentru care PSG nu poate să rupă contractul cu Sergio Ramos! Parizienii riscă sancțiuni severe
articol scris de Digi Sport01.11.2021, 19:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sergio Ramos a semnat acum 4 luni cu PSG, dar nu a apucat nici acum să debuteze pentru gruparea de pe Parc des Princes.
Fundașul de 35 de ani se chinuie să treacă peste problemele medicale apărute după o accidentare suferită pe 5 mai, în eșecul suferit de Real Madrid în fața lui Chelsea în semifinalele UEFA Champions League.
Iar zvonurile referitoare la faptul că șefii lui PSG s-au săturat și cred că aducerea lui a fost o eroare au luat amploare.
Însă parizienii riscă enorm dacă vor rezilia unilateral contractul cu fundașul spaniol, scriu cei de la Mundo Deportivo.
Sergio Ramos a semnat un contract până în 2023, cu un salariu de 10 milioane de euro pe sezon.
PSG riscă sancțiuni din partea FIFA dacă rupe contractul cu Sergio Ramos
Iar FIFA protejează fotbaliștii care sunt accidentați pe perioada contractului - de aceea, cluburile care recurg la ruperea înțelegerii pot fi sancționate cu interdicția de a face achiziții în două perioade de transferuri.
Singura modalitate prin care PSG va evita pedeapsa este ca jucătorul să ceară întreruperea contractului, însă surse din anturajul jucătorului susțin că nici nu se pune problema.
Sergio Ramos refuzase să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid tocmai pentru că Florentino Perez îi propusese un singur an de contract, deși el ceruse două sezoane. Apoi, i-ar fi greu să-și găsească un nou club care să-i plăteasca salariul în condițiile în care are 35 de ani și nu a mai jucat un meci de aproape 6 luni.
Ironia soartei face ca PSG să renunțe la Thiago Silva tocmai din cauza deselor accidentări și a vârstei, iar brazilianul a ajuns acum om de bază la campioana Europei, Chelsea.
Etichete: sergio ramos , sergio ramos accidentare , contract sergio ramos , sergio ramos psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții