Motivul pentru care Lionel Messi a rămas fără argentinieni la PSG! Starul pe care l-au supărat Di Maria și Paredes
articol scris de Digi Sport08.10.2022, 20:11
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PSG nu i-a prelungit contractul lui Angel Di Maria (34 de ani) vara aceasta, iar apoi l-a împrumutat pe Leandro Paredes (28 de ani) la Juventus.
Cum Di Maria a ajuns tot la formația torineză în cele din urmă, Lionel Messi (35 de ani) a rămas fără cei doi conaționali, care îi erau cei mai buni prieteni din vestiarul campioanei Franței.
PSG ar fi renunțat la Angel Di Maria și Leandro Paredes în favoarea lui Achraf Hakimi
Potrivit cotidianului francez L'Equipe, plecarea celor doi ar fi fost determinată de nemulțumirile lui Achraf Hakimi (23 de ani).
Fundașul lateral, extrem de important pentru trupa pariziană, a reclamat faptul că Di Maria nu este suficient de combinativ, iar acest lucru ar fi dăunat jocului lui PSG, atunci când mingea ajungea în banda dreaptă.
Achraf Hakimi este cel mai bun prieten al lui Kylian Mbappe
Cât despre Paredes, Hakimi a avut un conflict fizic cu mijlocașul la antrenamente, iar relația lor a rămas tensionată de atunci.
Este important de menționat faptul că, în ultimul timp, marocanul a devenit cel mai bun prieten al lui Kylian Mbappe. De altfel, cei doi și-au petrecut vacanța de vară împreună.
Despre Mbappe se crede în continuare că are putere de decizie asupra lotului lui PSG, primită în momentul în care a semnat prelungirea contractului și semnalată la scurt timp de presa franceză.
Etichete: psg , angel di maria , lionel messi , leandro paredes , achraf hakimi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții