Messi, criticat de un fost fotbalist de la PSG: "Are 6 Baloane de Aur și nu este atât de extraordinar"
articol scris de Digi Sport29.10.2021, 11:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prestațiile lui Messi de când a semnat cu PSG nu s-au apropiat de performanțele pe care argentinianul le-a avut în tricoul Barcelonei.
Atacantul a fost o umbră a fotbalistului care era în Catalunya, iar asta i-a adus și critici din partea unor foști jucători ai PSG-ului.
Anelka: "Messi nu a fost extraordinar"
Fostul fotbalist de la PSG și internațional francez, Nicolas Anelka, vrea ca Messi să fie omul decisiv pentru parizieni, ceea ce până acum nu s-a întâmplat.
"Cerem multe de la Neymar, dar putem face același lucru și cu Messi. De la începutul sezonului nu este extraordinar. Există un jucător care are șase Baloane de Aur și până la urmă nu este chiar atât de extraordinar.
Are un salariu grozav, este o vedetă a fotbalului francez și mondial. Este unul dintre cei mai buni jucători din ligă, deși acum se luptă să o arate.
Nu face nimic, iar dintr-o dată poate schimba tot jocul. Nu știi niciodată ce va crea", a spus Anelka, la emisiunea RMC Rothen S'enflamme.
Trio-ul Neymar - Mbappe - Messi, sub așteptări
Clubul din capitala Franţei rămâne lider în Ligue 1 şi în grupa sa din Liga Campionilor, dar prestigiosul trio format din Neymar, Kylian Mbappe şi Lionel Messi nu a produs încă efectele aşteptate. Fundaşul Sergio Ramos, un alt transfer de renume, încă nu a jucat.
"Când toate aceste nume mari ale fotbalului, care au marcat istoria, se reunesc, atunci este sigur că vom fi una din principalele echipe pretendente la victorii, dar cred că şi alte echipe s-au întărit considerabil. În fotbal, trebuie să joci", a spus "Ney".
Acest interviu a fost înregistrat înainte de declaraţiile recente în care Neymar a făcut referire la posibilitatea ca Mondialul din Qatar să fie ultimul din cariera sa.
Etichete: leo messi , psg , nicolas anelka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții