Video Mbappe e fantastic! Primul jucător care a ajuns la 10 goluri în acest sezon
30.10.2018, 11:24La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kylian Mbappe a reușit o performanță uriașă pentru vârsta sa. Golul de duminică, din derby-ul cu Marseille (2-0), din etapa a 11-a a Ligue 1, l-a făcut pe atacantul de doar 19 ani al lui PSG să devină primul jucător care ajunge la 10 reușite în primele cinci campionate ale Europei.
Iar performanța este cu atât mai mare cu cât cele 10 goluri au venit în doar 7 meciuri, în care a dat și 3 pase de gol. În plus, la meciul cu Marseille, francezul nici măcar nu a fost titular, el intrând pe teren în minutul 62, iar după numai 3 minute a înscris.
VIDEO CU GOLUL LUI MBAPPE DIN DERBY-UL CU MARSEILLE:
PSG este lider detașat în Ligue 1, la 8 puncte avans de ocupanta locului secund, Lille, echipă pe care parizienii o vor întâlni vineri, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3.
Dintre cele 10 goluri ale lui Mbappe, 4 au fost înscrise în derby-ul cu Lyon, pe care PSG a umilit-o cu 5-0. Dacă în campionat defilează, cu victorii pe linie, campioana Franței nu o duce la fel de bine în UEFA Champions League, acolo se află pe locul al treilea, cu doar 4 puncte din trei meciuri disputate într-o grupă cu Napoli, Liverpool și Steaua Roșie Belgrad.
Mbappe a fost transferat de la Monaco la PSG definitiv în această vară, pentru 180 de milioane de euro, după ce în sezonul trecut a jucat la parizieni sub formă de împrumut.
Etichete: kylian mbappe , mbappe transfer , mbappe psg , video marseille + psg 0-2 , pg , mbappe gol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții