Mbappe e gata să prelungească înţelegerea cu PSG dacă i se îndeplinesc două condiţii. Când ar semna
articol scris de Digi Sport19.05.2021, 14:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaţionalul francez Kylian Mbappe, considerat viitorul star al fotbalului mondial, pune două condiţii pentru a-şi prelungi contractul cu actuala sa echipă, Paris Saint-Germain, dezvăluie cotidianul Le Parisien.
Prima dintre acestea este ca noul acord se se întindă doar până în 2023 şi nu până în 2025, aşa cum îşi doreşte directorul sportiv al lui PSG, Leonardo.
Oricum, nu va semna nimic până după turneul final al Campionatului European.
Mbappe este dispus să-şi prelungească înţelegerea cu PSG, dar până în 2023
Obiectivul lui Mbappe este acela de a putea pleca de pe Parc des Princes în 2022, conform publicaţiei din Hexagon, în general foarte bine informată în legătură cu ceea ce se întâmplă la clubul parizian.
O altă cerinţă a campionului mondial, dezamăgit după ratarea trofeului Ligii Campionilor şi în acest sezon, este aceea ca lotul lui PSG să fie întărit în această vară cu cel puţin doi jucători de top, un fundaş dreapta solid şi un mijlocaş care să poată face diferenţa prin calităţile sale tehnice şi fizice, adaugă Le Parisien.
Pe de altă parte, presa spaniolă scrie că Real Madrid, club care nu şi-a ascuns în ultimul an dorinţa de a-l transfera pe Kylian Mbappe, se pregăteşte să vândă mai mulţi jucători în această vară, pentru a strânge bani în vederea achiziţionării internaţionalului francez, notează Agepres.
Etichete: psg , mbappe , transfer mbappe , prelungire mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții