Luis Enrique continuă să facă legea la PSG. Încă un star, exclus din lot
articol scris de Digi Sport22.12.2024, 13:23
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
PSG a trecut cu scorul de 4-2 de contracandidata la titlu, Monaco, în cadrul rundei cu numărul 16 din Ligue 1.
Chiar dacă parizienii traversează un moment bun în competiția internă, unde sunt lideri autoritari după 16 runde, cu 40 de puncte acumulate, nu se poate spune același lucru și despre parcursul grupării franceze în Liga Campionilor.
PSG a pierdut 3 meciuri din 6 jocuri în Champions League și se află, pentru moment, în afara locurilor care permit o calificare în ”primăvara europeană”.
Marco Asensio este pe lista neagra a lui Luis Enrique. Spaniolul a fost scos din lot
Marco Asensio (28 de ani) a fost lăsat în afara lotului pentru meciul cu Lens din Cupa Franței, iar decizia nu este legată de vreo accidentare, ci alegerea personală a antrenorului Luis Enrique.
Asensio nu mai este în planurile lui Luis Enrique, alături de alți jucători precum Kolo Muani și Skriniar, iar o plecare din ianuarie este posibilă. În ciuda lipsei de minute, Asensio a fost inclus în lot până acum.
În ultimele 7 meciuri, Asensio a jucat doar 18 minute și a fost aproape inexistent pe teren. Tânărul Doue l-a depășit în preferințele lui Enrique, ceea ce i-a afectat statutul.
- Contractul lui Marco Asensio expiră în vara lui 2026
Asensio nu a reușit să profite de șansa de a juca „9 fals” și nu a marcat în Champions League de la sosirea sa la PSG. Deși a avut mici accidentări, nu au fost grave, iar evoluțiile sale au fost sub așteptări.
Excluderea lui Asensio nu se datorează unor probleme medicale. Astfel, decizia lui Luis Enrique arată o scădere semnificativă a rolului lui Asensio în echipă, iar o plecare în perioada de transferuri este tot mai posibilă.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Marco Asensio, conform transfermarkt.com
Gianluigi Donnarumma a suferit o accidentare ”horror” în Monaco - PSG
În minutul 17, Wilfried Singo (23 de ani) a atacat un balon în careul celor de la PSG, însă a cauzat o accidentare horror. Fundașul celor de la Monaco l-a lovit cu crampoanele direct în față pe Gianluigi Donnarumma, care s-a izbit mai apoi și cu capul de gazon.
Italianul s-a ales cu fața spartă, iar medicii au intervenit imediat. Portarul nu a mai putut continua partida, iar în minutul 24 a fost înlocuit de rusul Matvey Safonov.
Galerie Foto
- Pentru faultul ”criminal”, Wilfried Singo nu a primit nici măcar cartonașul galben. Acesta avea deja un avertisment, după o piedică pusă în minutul 13.
La scurt timp după ieșirea de pe teren, fața lui Donnarumma a fost fotografiată, iar imaginile sunt cu puternic impact emoțional.
Etichete: psg , luis enrique , marco asensio , donnarumma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții