Luis Enrique / Foto: Profimedia

Luis Enrique a dat “undă verde” pentru primul transfer important la PSG

articol scris de Digi Sport
02.07.2023, 10:11
  • Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1

  • Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4

Luis Enrique (53 de ani) este așteptat să o preia pe PSG, dar negocierile privind contractul său n-au fost finalizate, din cauza situației lui Christophe Galtier (56 de ani), care a fost trimis în judecată pentru acuzațiile de "hărțuire morală și discriminare".

Bradley Barcola, prioritate pentru Luis Enrique la PSG 

Christophe Galtier a preluat-o pe PSG în iulie 2022 și mai are contract până în vara anului 2024. Antrenorul francez a câștigat campionatul și Supercupa Franței.  

După ce Galtier a fost reținut și audiat, anunțul oficial privind noul antrenor de la PSG a fost amânat câteva zile.

Între timp, conducerea campioanei Franței a aflat numele primului jucător cerut de către Luis Enrique. Este vorba despre mijlocașul francez Bradley Barcola (20 de ani), de la Olympique Lyon, potrivit AS.

Lyon cere între 40 și 50 de milioane de euro pentru Barcola, iar suma nu reprezintă o problemă pentru PSG.

În sezonul 2022-2023, Bradley Barcola a reușit 7 goluri și 10 pase decisive în 35 de meciuri pentru Lyon.

Bradley Barcola poate juca pe trei posturi: mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga și al doilea vârf.

  • 18 milioane de euro este cota de piață a internaționalului francez de tineret, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Până acum, PSG a mai rezolvat șase transferuri: Manuel Ugarte (Sporting), Cher Ndour (Benfica), Kang-in Lee (Mallorca), Milan Skriniar (Inter), Marco Asensio (Real Madrid) și Lucas Hernandez (Bayern).

Christophe Galtier, acuzat de hărțuire morală și discriminare! Riscă trei ani de închisoare

Vineri, Christophe Galtier și fiul acestuia, John Valovic-Galtier, au fost arestați și audiați la Nisa. Ancheta vizează perioada când tehnicianul pregătea formaţia OGC Nice.

Investigațiile au debutat la mijlocul lunii aprilie, pentru suspiciuni de ''discriminare bazată pe rasă sau apartenenţă la o religie'', după acuzaţii la adresa lui Christophe Galtier. Tehnicianul este suspectat că ar fi făcut afirmaţii discriminatorii, rasiste şi islamofobe în sezonul în care s-a aflat la cârma echipei de pe Coasta de Azur (2021-2022).

Procurorul general din Nisa a anunțat că Christophe Galtier va trebui să apară în fața tribunalului pe 15 decembrie 2023. Deocamdată, antrenorul de la PSG rămâne în arest, dar va fi eliberat în următoarele 24 de ore, cel mai probabil.

În schimb, fiul lui Christophe Galtier, John Valovic-Galtier, a fost eliberat şi nu va fi învinuit în acest caz.

Christophe Galtier va fi "judecat pentru hărţuire morală şi discriminare pe motiv de apartenenţă sau neapartenenţă, reală sau presupusă, la o anumită etnie, naţiune, rasă sau religie", se arată într-un comunicat al procuraturii, potrivit RMC Sport.

Procurorul general din Nisa, Xavier Bonhomme, a precizat că acuzaţiile împotriva lui Christophe Galtier pot atrage "o pedeapsă de 3 ani de închisoare şi o amendă penală de 45.000 de euro".

Reținerea lui Christophe Galtier afectează planurile clubului PSG

Conducerea clubului PSG a fost luată prin surprindere de reținerea lui Galtier, potrivit RMC Sport. Acest scandal a izbucnit exact în momentul în care parizienii negociau termenii privind rezilierea contractului cu antrenorul.

Spaniolul Luis Enrique (53 de ani) este așteptat să o preia pe PSG, dar negocierile privind contractul său n-au fost finalizate.  

“Reținerea lui Christophe Galtier va avea un impact în privința sosirii următorului antrenor de la PSG, pentru că negocierile cu Galtier nu s-au finalizat.

În același timp, acțiunea de la Nisa vine într-un moment prost pentru managamentul de la Paris, care nu a pus la punct detaliile venirii lui Luis Enrique. Prin urmare, cele două probleme se juxtapun, iar anunțul oficial privind noul antrenor de la PSG va fi amânat câteva zile.

Contractul lui Galtier cu PSG este în derulare, iar audierile de la Nisa blochează operațiunea planificată de campioana Franței“, notează RMC Sport.

Christophe Galtier a preluat-o pe PSG în iulie 2022 și mai are contract până în vara anului 2024. Antrenorul francez a câștigat campionatul și Supercupa Franței.  

Christophe Galtier a mai pregătit echipele Saint-Etienne, Lille și Nice.

Christophe Galtier, acuzat de rasism și discriminare. “Nu putem avea atât de mulţi negri şi musulmani în echipă"

Cazul a apărut în luna aprilie, chiar în mijlocul sezonului pentru PSG şi antrenorul său. Anumite instituţii media au dezvăluit un e-mail al lui Julien Fournier, director sportiv la OGC Nice pe vremea când Christophe Galtier conducea prima echipă.

Fostul şef al departamentului sportiv al clubului de pe Coasta de Azur, care nu se mai înţelegea cu antrenorul francez, a descris o scenă care ar fi avut loc la 9 august 2021 cu John Valovic-Galtier, fiul adoptiv şi reprezentantul antrenorului de 56 de ani, în biroul său.

"(Christophe Galtier) a vrut să mă vadă urgent, deoarece simţea că situaţia clientului său este nesustenabilă. Mi-a spus: ‘Julien, lucrurile nu merg bine, tatăl meu era în lacrimi, nu vă daţi seama, această echipă nu-i seamănă, nu putem continua aşa. Ai construit o echipă de rahat, sunt doar jucători de culoare şi jumătate din echipa ta merge la moschee vineri după-amiaza’”, a spus Fournier.

Potrivit lui Fournier, Galtier i-a confirmat direct această viziune a lucrurilor şi l-a invitat să "ţină cont de realitatea oraşului şi de faptul că nu puteam avea atât de mulţi negri şi musulmani în echipă".

Fournier a povestit apoi un alt dialog cu Christophe Galtier: “El mi-a spus: ‘Aseară am fost la un restaurant şi toată lumea s-a năpustit asupra mea spunând că avem o echipă de negri’, apoi a adăugat: ‘Julien, trebuie să-ţi dai seama în ce fel de oraş ne aflăm. Suntem în oraşul lui Jacques Médecin (n.r. - fost primar al Nisei), iar echipa noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii, aşa cum nu-mi corespunde nici mie’”.

"Sunt profund şocat de comentariile care se fac despre mine, care sunt transmise de anumite persoane într-un mod iresponsabil", a declarat Galtier într-o conferinţă de presă după ce a apărut cazul, la mijlocul lunii aprilie.

La 21 aprilie, a precizat avocatul său, el a depus o plângere împotriva lui Julien Fournier şi a doi jurnalişti pentru ameninţări cu moartea şi defăimare.

În cadrul anchetei privind suspiciunile de discriminare, Julien Fournier a declarat la 22 mai pentru AFP că a fost "audiat", dar a refuzat să facă alte comentarii. Mai mulţi jucători şi manageri de la Nisa, inclusiv preşedintele clubului Jean-Pierre Rivère şi fostul antrenor Didier Digard, au fost, de asemenea, interogaţi de anchetatori.

Etichete: ligue 1 , psg , lyon , luis enrique , bradley barcola


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. Partidele au decis

Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform surselor Digi24, acestea vor fi organizate pe 23 martie (primul tur) și 6 aprilie (al doilea tur). 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Cum l-au numit italienii pe Darius Olaru, după ce a fost anunțat transferul iernii în fotbalul românesc

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

News Alert Adio, FCSB?! "Au început negocierile pentru Darius Olaru"

Pep Guardiola vrea să-l readucă la Manchester City, după ce l-a dat afară în urmă cu doar șase luni

Reacția lui Gigi Becali, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Darius Olaru e în fața unui transfer istoric, după ce s-a aflat că e gata să o refuze pe Genoa

Au trimis oferta oficială! 15.000.000€ pentru Dan Șucu și Genoa

E disperat să prindă transferul carierei, înaintea meciului cu FCSB: "Negocierile sunt în desfășurare"

Cale liberă către CFR: atacantul și-a reziliat contractul cu echipa din SuperLiga

Citeşte şi

"Nu-mi pasă ce cred oamenii despre asta!" Cristiano Ronaldo a stârnit controverse la Globe Soccer Awards

Englezii au văzut ce fundaș vrea să aducă Tottenham lângă Drăgușin și au dat verdictul: "Ireal"

PEROZAdela Popescu, radiantă alături de Radu Vâlcan, pe o plajă din Thailanda. Ce spune despre secretul căsniciei lor

FILM NOWMark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut furori printre fani

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

"E dezgustător! O imagine oribilă" Nick Kyrgios, necruțător în cazurile de dopaj Sinner și Swiatek citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Digi World

"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii de persoane din toată lumea

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”