Leo Messi, din nou ținta criticilor. "E o povară pentru PSG"
articol scris de Digi Sport21.02.2022, 15:48
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Leo Messi (34 de ani) s-a transferat la PSG de la Barcelona în vara trecută, dar mutarea sa în Ligue 1 s-a dovedit a fi una total neinspirată.
Argentinianul nu a fost jucătorul decisiv de la Barcelona în acest sezon din Franța, iar criticile au fost accentuate la adresa sa.
Leo Messi, din nou luat în colimator
Leo Messi nu a reușit nici etapa trecută din Liga 1 să aibă o evoluție convingătoare, în ciuda faptului că a pasat decisiv la singurul gol al celor de la PSG, marcat de Neymar.
Argentinianul continuă seria de prestații slabe, după ce cu Real Madrid a fost cel mai slab de pe teren și notat cu 3 de către cei de la L'Equipe.
Jerome Rothen, fostul jucător de la PSG și internațional francez, spune că lumea trebuie să înțelegă că Messi nu poate să fie ferit de critici.
"Este unul dintre cei mai buni din istorie, dar asta nu înseamnă că nu-l putem critica. În acest moment, el este o povară pentru PSG. Nu are realizări pe teren, iar faza defensivă nu o face deloc. Cei de la PSG ar trebui să fie îngrijorați de situația sa", a spus Jerome Rothen, conform Mirror.
Cifre dezastruoase pentru Leo Messi. Câte reuşite a semnat în campionat în ultimele 300 de zile
Apreciat la Barcelona de fani, Messi şi-a încheiat socotelile cu catalanii în vara anului trecut, când a ales să semneze cu PSG din postura de jucător liber de contract.
Ajuns în capitala Franţei, Lionel Messi nu are parte de cele mai bune cifre ale sale după jumătate de an. În campionat, argentinianul a marcat doar de două ori pentru parizieni.
Messi a ajuns la o performanţă dezastruoasă pentru ceea ce înseamnă numele său. În ultimele 300 de zile, cumulat cu perioada din ultimul sezon de la Barcelona, a reuşit să marcheze doar de trei ori în campionat.
În La Liga, Leo Messi înscria ultima oară în luna mai a anului trecut, în meciul de pe teren propriu cu Celta Vigo, încheiat cu o înfrângere, scor 1-2. Messi marca în minutul 28, după un assist al lui Segio Busquets.
Messi, nota 4 după ultimul meci al lui PSG
În ultimul meci de la PSG, scor 1-3 cu Nantes, Leo Messi i-a oferit un assist lui Neymar. Nota 4 a primit argentinianul din partea L'Equipe după prestaţia avută în partida din Ligue 1.
- 60 de milioane este cota de piaţă a lui Leo Messi, potrivit Transfermarkt
- 22 de meciuri a bifat în acest sezon la PSG
- 7 goluri şi 9 assisturi a reuşit Messi la PSG în toate competiţiile
Etichete: leo messi , ligue 1 , psg , jerome rothen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții