Leo Messi, cel mai slab jucător dintre cei care joacă în primele 5 campionate ale Europei. Statistica nedorită
articol scris de Digi Sport02.05.2022, 16:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Leo Messi (34 de ani) a lăsat-o pe Barcelona în vara trecută și a semnat cu PSG din postura de jucător liber de contract, însă argentinianul nu a confirmat așteptările pe care fanii grupării franceze le aveau.
Atacantul a dezamăgit crunt în actualul sezon pentru PSG, fiind inexistent în dubla din optimile Champions League contra lui Real Madrid, ba chiar ratând și un penalty la meciul tur.
Leo Messi, "performanță" nedorită
De asemenea, Messi a avut prestații mult sub medie și în Ligue 1, iar toate acestea au dus la contestări din partea suporterilor, care l-au și huiduit la anumite partide și au cerut ca fotbalistul argentinian să plece.
Conform Goal, care citează WhoScored, Leo Messi este jucătorul din top 5 campionate ale Europei care are cea mai slabă conversie a ocaziilor mari de gol, 8,3 la sută.
Aceste cifre confirmă prestațiile fade ale atacantului și dau apă la moară contestatarilor. Messi a fost acuzat de anumiți specialiști că este doar un fotbalist care performează la cel mai înalt nivel la Barcelona, acolo unde tot jocul echipei era făcut în jurul său.
Momentan, această teorie stă în picioare și sudamericanul poate să schimbe asta doar din sezonul viitor.
Mauricio Pochettino sare în apărarea lui Messi
"Nu vorbim despre un jucător obișnuit, Messi se află la același nivel cu Diego Maradona. E clar că această mutare de la Barcelona la PSG a fost o mare schimbare, în care a fost necesar procesul de adaptare", a spus Pochettino.
Antrenorul argentinian a recunoscut că au existat unele probleme pentru Messi, însă nu le-a numit.
"Unele circumstanțe nu i-au permis să se simtă confortabil așa cum a fost la Barcelona, unde a stat 20 de ani, acolo unde a fost liderul clubului. Să-l judeci pe Messi în acest fel este nedrept.
Nu am îndoieli în ceea ce privește calitatea lui, Sezonul următor va fi unul complet diferit pentru el. Acesta a fost un an de învățare și nu numai la nivel profesional, venind în Paris, într-un nou campionat și cu noi colegi, ci și la nivel de familie.
Acest aspect trebuie luat în calcul. E o tulburare majoră care poate afecta un jucător", a precizat Pochettino.
Messi, care e cel mai bine plătit jucător al planetei, are cifre modeste la PSG
În acest sezon, Messi a jucat în 31 de meciuri oficiale pentru PSG, însă a marcat doat 9 goluri și a dat 13 pase decisive.
Cifrele sunt modeste pentru cel mai bine plătit jucător al planetei, care obișnuia să marcheze la Barcelona aproape tot atâtea goluri câte numărul de meciuri jucate.
- 33 de milioane de euro pe an, net, este salariul lui Messi la PSG.
Etichete: leo messi , franta , ligue 1 , psg , record negativ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții