Ladislau Boloni a "rupt" seria de 7 înfrângeri consecutive în Ligue 1. Reacția antrenorului, după remiza cu Marseille
articol scris de Digi Sport10.02.2024, 14:10
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Metz a obținut un punct în meciul cu Olympique Marseille, disputat pe Velodrome, scor 1-1, în etapa cu numărul 21 din Ligue 1.
În urma acestui rezultat, formația antrenată de Ladislau Boloni a rupt seria de șapte înfrângeri consecutive în campionatul Franței.
Ladislau Boloni a spus ce trebuie să facă echipa sa pentru a obține mai multe puncte în Ligue 1
Marseille a rămas în 10 oameni în minutul 31, după ce Samuel Gigot a primit direct cartonașul roșu. Totuși, formația de pe Veledrome a reușit să deschidă scorul în minutul 56 prin Faris Moumbagna. Metz a egalat la doar cinci minute distanță.
Formația lui Boloni a rămas tot pe poziția a 16-a în clasament, loc de baraj pentru menținerea în Ligue 1. Totuși, antrenorul român a declarat că remiza cu Marseille poate reprezenta un nou început pentru echipa sa.
”Meciul acesta e un exemplu de urmat în ceea ce privește atitudinea, chiar dacă va trebui să adăugăm un pic mai multă calitate prin lucruri simple.
Dacă reușim să facem asta, atunci putem obține mai multe remize și rezultate pozitive. Dar trebuie să recunosc și superioritatea lui Marseille pe teren propriu, chiar dacă am avut și noi șansa de a prelua controlul.
Ruperea de ritm reușită de Georges Mikautadze, care a și condus la eliminarea directă a fundașului gazdelor, a fost un moment cheie al meciului.”, a declarat Ladislau Boloni, după remiza cu Marseille.
Presa din Franța a spus de ce Ladislau Boloni trebuie să rămână la Metz
Jurnaliștii francezi de la Le Semaine, au oferit mai multe argumente ”pro” și ”contra” în privința menținerii lui Ladislau Boloni pe banca tehnică a celor de la Metz.
Concret, ziariștii acestei publicații cred că tehnicianul român trebuie să primească credit în continuare din partea conducerii lui Metz pentru faptul că acesta a reușit să-i promoveze pe ”Les Grenats” în Ligue 1 la finalul sezonului trecut.
De asemenea, francezii de la La Semaine consideră că Boloni trebuie să fie păstrat pe banca tehnică a lui Metz, deoarece echipa din departamentul Moselle ”încă nu se află într-o situație disperată în clasament”.
Ziariștii din Hexagon au atras atenția asupra faptului că Ladislau Boloni ar putea fi înlocuit pe banca tehnică a celor de la Metz. Printre numele avansate de Le Semaine care-l pot înlocui pe Ladislau Boloni pe banca lui Metz sunt Frederic Antonetti, Antoine Kombouare sau Thierry Laurey.
Etichete: ladislau boloni , metz , marseille metz , serie de infrangeri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții