Ladislau Boloni, a doua victorie la rând în Ligue 1 cu Metz: reacția românului de la finalul meciului
articol scris de Digi Sport10.03.2024, 22:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Metz, formația lui Ladislau Boloni (70 de ani), a învins-o pe Clermont, scor 1-0, în etapa a 25-a din Ligue 1.
În runda precedentă din Ligue 1, formația lui Ladislau Boloni s-a impus în fața celor de la Nantes, scor 2-0.
Ladislau Boloni, la a doua victorie consecutivă cu Metz în Ligue 1. Reacția sa de la finalul meciului
Unicul gol al întâlnirii dintre cele două formații a fost reușit de georgianul Mikautadze, în minutul 33, din lovitură de la 11 metri.
La finalul meciului de pe teren propriu cu Clermont, Ladislau Boloni a tras concluziile.
”Sufletul este cuvântul potrivit pentru acest meci. Căutam de mult timp cele două victorii. Sper că ne va da mai mult curaj și mai multă îndrăzneală.
Dar meciul cu Clermont a fost greu, apăsător pentru minte și picioare. Nu a fost un spectacol grandios, dar am văzut două echipe care se ciocnesc una de cealaltă, două echipe afectate, aflate într-un handicap din cauza situației din clasament.
Am realizat deja prestații mai bune acasă în acest sezon, dar uneori nu am câștigat nici măcar un punct. De data aceasta, poate că a fost invers. În acest context, pot spune că sunt mulțumit de rezultat. În plus, putem reține câteva elemente pozitive, cum ar fi faptul că nu am primit gol, chiar dacă nu totul a fost perfect.
Sunt mulțumit de victorie și mai ales de satisfacția de a fi câștigat în sfârșit un meci pe Saint-Symphorien”, a spus Ladislau Boloni, după meciul cu Clermont, citat de sport.ro.
Situația echipei lui Ladislau Boloni în Ligue 1
Deși a câștigat două meciuri la rând în campionat, Metz rămâne pe locul 17 în Ligue 1.
Formația lui Ladislau Boloni a acumulat 23 de puncte din cele 25 de partide disputate până acum.
Etichete: clermont , ladislau boloni , metz , ladislau boloni metz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții