Kylian Mbappe va pleca de la PSG? Reacția oficialilor campioanei Franței
10.07.2019, 09:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kylian Mbappe nu se vede pe termen lung la Paris Saint Germain. Jurnaliştii de la Marca susţin că atacantul francez le-a transmis clar şefilor lui PSG că nu are de gând să-şi prelungească actualul contract cu parizienii, scadent în 2022.
Mbappe n-ar vrea să semneze o nouă înţelegere, acum sau în anii viitori, indiferent de salariul care i-ar fi oferit de campioana Franţei. Noul director sportiv al celor de la PSG, brazilianul Leonardo, a făcut o serie de declarații care ar putea declanșa un nou cutremur la Paris, după situația tensionată cu Neymar.
"Nu pot promite că Mbappe își va prelungi contractul", a spus Leonardo pentru "Le Parisien", care a continuat: "Mbappe este aici. Este un om important pentru club. A revenit la antrenamente și are o atitudine pozitivă".
Real Madrid visează să-l transfere pe Kylian Mbappe
Preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, l-a declarat în mai multe rânduri netransferabil pe Mbappe, pe care Real Madrid visează să-l aducă. Kylian Mbappe este al doilea cel mai scump fotbalist din istorie: a fost achiziţionat de PSG în 2017, de la Monaco, pentru 180 de milioane de euro.
La cei 20 de ani ai săi, Kylian Mbappe are în palmares deja cinci trofee: două titluri în Ligue 1, o Cupă a Franței, o Cupă a Ligii Franței și o Cupă Mondială cu naționala Franței.
87 de meciuri a jucat Kylian Mbappe pentru PSG, în toate competiţiile
60 de goluri a marcat Mbappe pentru gruparea din capitala Franţei
Etichete: psg , leonardo , lylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții