Kylian Mbappe s-ar fi decis deja. ”Întotdeauna a crezut că Real Madrid poate aștepta”
articol scris de Digi Sport16.01.2024, 07:57
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Kylian Mbappe (25 de ani) a intrat în ultimele șase luni de contract cu Paris Saint-Germain.
În ultima perioadă au apărut tot mai multe zvonuri privind plecarea sa de la PSG și semnarea cu Real Madrid. Totuși, viitorul atacantului francez este incert în acest moment.
Vadim Vasilyev este sigur că Mbappe s-a decis asupra viitorului său
Înainte de a semna cu PSG, Mbappe a fost jucătorul lui AS Monaco. Vadim Vasilyev, fostul vicepreședinte de la AS Monaco, este sigur că internaționalul francez s-a decis deja asupra viitorului său.
Fostul oficial al formației din Ligue 1 a subliniat că Mbappe nu își poate dezvălui adevăratele intenții în acest moment, dar nu a oferit și un argument în acest sens.
- Citește și: Kylian Mbappe s-a întâlnit cu Nasser Al Khelaifi
”Personal, aș fi surprins dacă nu s-a decis încă. Întotdeauna a crezut că Real Madrid poate aștepta. El este încă tânăr și într-o zi se va întâmpla. El a fost mereu în această poziție.
Cred cu adevărat că știe ce vrea. Ceea ce este în joc este prea important pentru a-și dezvălui adevăratele intenții”, a declarat Vadim Vasilyev, potrivit as.com.
Luis Enrique, revoltat din cauza întrebărilor despre viitorul lui Kylian Mbappe
La finalul victoriei cu Lens, scor 2-0, Luis Enrique (53 ani) a fost întrebat despre viitorul lui Kylian Mbappe. Întrebarea l-a iritat pe antrenor, care a oferit un răspuns acid.
Concret, antrenorul lui PSG a numit zvonurile despre viitorul starului francez ”minciuni” și a precizat că atenția sa se îndreaptă doar către echipă.
”Știți de câți ani sunt în elita fotbalului? Cinci la Real Madrid, opt la Barcelona, ca jucător. Ca antrenor, am petrecut șase ani la Barcelona, am fost la Roma și la Celta Vigo. Am fost în vestiare unde mereu s-a vorbit despre o singură persoană.
Apoi, discuțiile au devenit zvonuri și, în cele din urmă, minciuni. Așa se inventează o minciună. Sunt obșinuit cu asta, deci nu-mi pasă.”, a declarat Luis Enrique, citat de goal.com.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe , vadim vasilyev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții