Kylian Mbappe a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce PSG i-a pus pe masă 40.000.000€ doar ca să plece
articol scris de Digi Sport11.07.2023, 08:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PSG face tot posibilul pentru a-l convinge pe Kylian Mbappe (24 de ani) să plece în perioada de mercato actuală.
În cazul în care rămâne jucătorul PSG-ului la 1 august, vicecampionul mondial va primi 80 de milioane de euro, sub forma unui bonus de loialitate. Recent, pentru a-l convinge să plece cât mai repede la altă echipă, parizienii i-au transmis că îi vor achita jumătate din sumă pe loc, fără să mai fie nevoit să aștepte luna august.
Kylian Mbappe s-a decis rapid, după ce PSG i-a oferit 40 de milioane de euro doar pentru a pleca
Potrivit presei franceze, Mbappe a luat decizia de a rămâne la PSG în sezonul următor și a refuzat astfel propunerea parizienilor.
Atacantul este determinat să semneze cu următoarea sa echipă vara viitoare, din postura de jucător liber de contract, și astfel să încaseze cele 80 de milioane de euro din partea PSG-ului.
În plus, Mbappe va primi de la următorul său club un bonus uriaș la semnătură, pentru faptul că nu va fi nevoie de o sumă de transfer. Astfel, atacantul a ales varianta prin care obține cei mai mulți bani, chit că asta îi va strica relația cu clubul parizian.
Kylian Mbappe se vede câștigătorul Balonului de Aur 2023
În cadrul unui interviu acordat recent, Mbappe a explicat motivele pentru care crede că poate câștiga pentru prima dată în cariera sa Balonul de Aur.
"Dacă mai existau criteriile vechi pentru Balonul de Aur, aș fi spus că nu pot câștiga. Dar, odată cu cele noi, performanța individuală a jucătorului contează cel mai mult.
Acum se cere să fie ales jucătorul care a impresionat cel mai mult, care a avut cel mai mare impact, care a fost cel mai decisiv și care a furat ochii privitorilor cel mai mult.
Am doi-trei ași în mânecă. Vom vedea, dar adevărul este că da, încă mă consider un candidat real", a spus Mbappe, citat de presa franceză.
- Din 2022 încoace, performanța individuală cântărește mai mult decât trofeele colective în procesul de votare. Până la această schimbare, criteriul din urmă era cel care conta mai mult.
Etichete: psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții