Intențiile lui Kylian Mbappe, dezvăluite de cel care a prezis sosirea lui Lionel Messi la PSG: ”El amână să spună!”
articol scris de Digi Sport07.04.2022, 07:52
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Contractul lui Kylian Mbappe (23 de ani) la Paris Saint Germain va expira în luna iunie, însă deocamdată nu a dat niciun indiciu cu privire la viitorul său.
În presa internațională se vehiculează că Real Madrid va fi următoarea destinație a atacantului francez, însă parizienii vor să îl convingă cu orice preț pe Mbappe să semneze prelungirea contractului.
Intențiile lui Kylian Mbappe, dezvăluite de cel care a prezis sosirea lui Lionel Messi la PSG: ”El amână să spună!”
Daniel Riolo, jurnalist RMC Sport, același care a anticipat cu câteva luni înainte despărțirea lui Lionel Messi de Barcelona și sosirea argentinianului la Paris Saint Germain, a vorbit și despre viitorul lui Kylian Mbappe.
Riolo a anunțat că cel mai probabil Kylian Mbappe va aștepta până la finalul sezonului, iar apoi va anunța că își va continua cariera la Paris Saint Germain.
”Nu ne rămâne decât să așteptăm până la finalul sezonului. Singurul interes va fi să aflăm ce va face Mbappe. Bineînțeles, vor fi mai multe aspecte în luna mai.
El amână să spună ceva concret. Vrea să aștepte până la finalul sezonului pentru a anunța în final că va rămâne la Paris Saint Germain”, a transmis jurnalistul francez, Daniel Riolo, potrivit Paris Fans.
Nkunku, în vizorul celor de la PSG
Șeicii de la PSG au luat în calcul și varianta în care nu vor putea să-i prelungească înțelegerea lui Mbappe, iar mai mulți jucători sunt urmăriți și considerați ca posibili înlocuitori.
Christopher Nkunku, mijlocașul ofensiv al celor de la RB Leipzig, are un sezon magnific pentru nemți și a intrat în atenția celor de la PSG. Fotbalistul a fost crescut la gruparea franceză, însă a fost lăsat să plece după ce minutele primite la momentul respectiv nu l-au satisfăcut.
Ajuns la 24 de ani, Nkunku a fost transferat de nemți în 2019, pentru doar 13 milioane de euro. De atunci și până azi, a marcat de 39 de ori și a oferit 44 de pase decisive, toate în 124 de meciuri.
Pentru PSG a jucat în 78 de meciuri, însă mereu a fost doar o rezervă în viziunea antrenorilor, mai ales pentru că era alți jucători mai bine plătiți care trebuiau să joace, în principal din cauza reputației mai mari.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții