News Alert Fotbalist român în Ligue 1! Alex Dobre i-a convins pe francezi și pleacă de la Bournemouth
articol scris de Alex Stanila07.08.2020, 07:59
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alex Dobre (21 de ani, 1.86m), extrema stângă de la Bournemouth, va semna în următoarele zile cu Dijon, formație din Ligue 1.
Internaționalul U21 al României va părăsi fotbalul din Anglia după patru ani în care a evoluat atât pentru echipele de juniori și cea de seniori a lui Bournemouth, cât și pentru formații din eșaloanele inferioare, precum Bury, Rochdale, Yeovil Town sau Wigan.
Alex Dobre va fi transferat în Ligue 1, la Dijon
Din informațiile digisport.ro, Dobre i-a convins pe oficialii lui Dijon, care au decis să plătească aproape un milion de lire sterline pentru român. De asemenea, suma poate crește semnificativ în funcție de anumite bonusuri de performanță.
Extrema născută în București va reprezenta o soluție pentru prima echipă a lui Dijon, care este condusă de Stephane Jobard (49 de ani), cel care a devenit antrenor principal la începutul sezonului 2019/2020.
În prezent, un singur român mai evoluează în Ligue 1. Este vorba despre Ciprian Tătărușanu, portarul lui Olympique Lyon, care este a doua opțiune pentru antrenorul Rudi Garcia.
La momentul încheierii premature a sezonului din Ligue 1, din cauza pandemiei de coronavirus, Dijon ocupa locul 16, la șapte lungimi distanță în fața primul loc retrogradabil.
- Sezonul 2020/2021 din Ligue 1 va începe pe 21 august și va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport. În prima etapă, Dijon o va întâlni pe Angers.
Alex Dobre, patru ani în Anglia, debut la seniorii lui Bournemouth și rezervă în Premier League
Alex aparținea de Bournemouth încă din 2016, de la vârsta de 18 ani, iar de-a lungul timpului a simțit pe propria piele stilul tipic englezesc, după împrumuturi în League One și League Two, la cluburi precum Bury, Rochdale sau Yeovil Town.
În sezonul 2019/2020, Dobre a impresionat la echipele U21 și U23 ale lui Bournemouth și a fost adesea lăudat de Eddie Howe, managerul primei echipe, care a părăsit echipa în urmă cu câteva zile, după retrogradarea din Premier League.
În prima parte a stagiunii, românul a debutat la formația de seniori, într-un meci din Cupa Angliei, contra lui Luton, scor 4-0. De asemenea, el a fost rezervă la partidele cu Chelsea și West Ham, din Premier League, dar și la cea cu Arsenal, din FA Cup.
Perioadă nefastă la Wigan pentru Alex Dobre
La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, Dobre a devenit victima unui împrumut realizat în pripă, în chiar ultima oră a ferestrei de mercato, și a unor promisiuni nerespectate ale anumitor persoane din anturajul său.
Fotbalistul nu a beneficiat de încrederea antrenorului de la Wigan, care a preferat să mizeze pe jucătorii mai experimentați și să îl păstreze pe român ca o soluție de avarie. Astfel, Dobre a bifat doar 15 minute, în meciul cu Hull City, din Championship, scor 8-0.
În cele din urmă, Wigan a retrogradat în League One, după ce a fost depunctată pentru intrarea în insolvență, iar Alex Dobre și-a încheiat împrumutul.
"Dobre crește la Wigan. Are câteva calități unice. Spre exemplu, are o încredere incredibilă în forțele sale. Poate trece foarte ușor de adversari, în dueluri unu contra unu. Cred că trebuie să fie mai disciplinat din punct de vedere tactic, iar acest împrumut la Wigan îl va ajuta foarte mult.
În vară nu a vrut să plece sub formă de împrumut, dar în iarnă s-a răzgândit. Cred că fost o decizie înțeleaptă din partea sa. Acum trebuie să se zbată pentru a prinde cât mai multe meciuri. Dacă va reuși să joace în Championship, cu siguranță va fi pregătit să lupte pentru un loc în Premier League", era descrierea făcută de Eddie Howe lui Alex Dobre, în februarie, potrivit Bournemouth Echo.
- 4 ianuarie 2020 este data la care Alex Dobre a debutat pentru seniorii lui Bournemouth, în meciul din Cupa Angliei, contra lui Luton, scor 4-0.
- 2 meciuri din Premier League a văzut Dobre de pe banca de rezerve, în acest sezon, contra lui Chelsea și West Ham.
- 8 selecții și un gol are Dobre la naționala U21 a României.
Etichete: franta , ligue 1 , dijon , bournemouth , alex dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții