Echipa lui Boloni a evitat in extremis retrogradarea directă, iar antrenorul a spus totul: ”Nu putem ascunde realitatea”
articol scris de Digi Sport20.05.2024, 10:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Metz a fost învinsă pe teren propriu de PSG, scor 0-2, în ultima rundă din Ligue 1 și a evitat dramatic retrogradarea directă.
Clermont Foot era deja retrogradată înaintea etapei cu numărul 34 din prima ligă franceză, iar Metz și Lorient s-au luptat pentru a evita a doua poziție care ducea direct în Ligue 2. Câștig de cauză a avut trupa lui Ladislau Boloni, dar într-un mod cum rar se întâmplă.
Ladislau Boloni, după ce Metz s-a salvat in extremis de la retrogradare: ”Am numărat minutele”
În urma celor două rezultate, Metz - PSG 0-2 și Lorient - Clermont 5-0, Metz și Lorient au încheiat la egalitate de puncte, 29, și au fost departajate abia după al cincilea criteriu, numărul de goluri marcate în deplasare în meciurile directe.
- Metz a învins-o pe Lorient cu 3-2 în deplasare și a pierdut pe teren propriu, scor 1-2.
Primele patru criterii de departajare sunt reprezentate de:
- 1. Golaverajul din campionat, acolo unde ambele au -23.
- 2. Numărul de puncte din meciurile directe, acolo unde fiecare echipă a reușit să obțină câte 3.
- 3. Golaverajul din meciurile directe, acolo unde cele două sunt la egalitate, scor 4-4.
- 4. Numărul de goluri din meciurile directe, acolo unde fiecare echipă a marcat câte 4.
La finalul jocului cu PSG, Boloni a recunoscut că a avut emoții în ultimele minute, pentru că nu putea controla ceea ce se întâmpla în celălalt meci, Lorient - Clermont. Antrenorul român și-a felicitat elevii, în ciuda înfrângerii.
”Nu putem ascunde realitatea. Fiecare minut petrecut fără să primești gol te apropia de baraj. Ne-am dorit să treacă timpul. Să avem echilibru, să păstrăm mingea, să fim oportuniști, să facem tranziții rapide.
Am numărat minutele și uneori le-am cerut colegilor scorul (n.r.- de la Lorient - Clermont). Eram îngrijorat, așteptam finalul meciului. Le-am spus jucătorilor că nu e normal să-i felicit după o înfrângere, dar am făcut-o oricum, pentru că am reușit să fim mai echilibrați în repriza a doua. Parisul a dominat, dar am rezistat”, a spus Boloni, după meci.
- Metz se va duela cu Saint-Etienne în barajul de menținere/promovare în Ligue 1.
VIDEO Rezumat Metz - PSG 0-2
Etichete: ladislau boloni , metz , metz psg , retrogradare ligue 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții