Dorit de Barcelona, Verratti a făcut anunțul :"Lucrurile sunt clare"
19.03.2018, 12:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaţionalul italian Marco Verratti a "decis să rămână" la Paris Saint-Germain, cu care are "obsesia să câştige" trofee, a asigurat fotbalistul într-un interviu publicat luni de cotidianul sportiv Gazzetta dello Sport.
"Am discutat cu conducătorii mei, iar ei ştiu ceea ce gândesc. Lucrurile sunt clare: am decis să rămân", a asigurat Verratti.
Anul trecut, mijlocaşul lui PSG s-a aflat în centrul unei polemici după declaraţiile fostului său impresar, Donato Di Campli, legate de zvonurile privind o posibilă plecare la FC Barcelona.
Verratti şi-a schimbat de atunci agentul, semnând cu Mino Raiola. "Am citit că Raiola m-ar fi propus la Barcelona. Este fals", a asigurat jucătorul italian.
"Am obsesia să câştig cu PSG, care mi-a permis să cresc şi ca om, şi să particip la un proiect ambiţios. Sper că şi colegii meci gândesc acelaşi lucru. O înfrângere nu poate anula totul", a adăugat Marco Verratti, referindu-se la eliminarea lui PSG de către Real Madrid în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
"PSG nu este atât de departe de Real", a apreciat totodată fotbalistul echipei pariziene.
AGERPRES
Etichete: barcelona , verratti psg , verratti , mino raiola , marco verratti , transfer verratti , transfer verratti barcelona , verratti raiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții