Cum a reacționat Ladislau Boloni, după al 10-lea meci consecutiv fără victorie în Ligue 1 cu Metz
articol scris de Digi Sport24.02.2024, 08:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Metz, echipa antrenată de Ladislau Boloni (70 de ani), a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, meciul cu Olympique Lyon, din cadrul etapei a 23-a din Ligue 1.
Pentru gruparea lui Ladislau Boloni a fost al 10-lea meci consecutiv fără victorie în Ligue 1.
Reacția lui Ladislau Boloni, după 1-2 cu Lyon
La finalul meciului cu Metz, Ladislau Boloni a transmis că nu renunță la lupta pentru salvarea de la retrogradare. Românul a spus ce l-a nemulțumit la formația sa, dar și care au fost plusurile.
”Dacă sunt frustrat? Toate înfrângerile sunt frustrante. În ceea ce privește voința, prezența mentală, nu am de gând să-mi felicit jucătorii, dar au făcut tot ce au fost capabili.
Unii și-au depășit chiar limitele, dar nu a fost suficient. Apoi, în meci, când primești un gol în minutul 46, te doare foarte tare. A fost o lovitură în ceafă. În aceeași situație, i-am văzut pe cei de la Lyon dând mingea în tribune, rupând ritmul.
Nu suntem capabili să ne descurcăm așa. Asta ne lipsește, să fim mai buni în joc. După aceea, cred că am avut o a doua repriză bună. Cu o presiune bună asupra Lyonului și cel puțin trei ocazii.
Ne-am creat situații pentru noi, dar mai avem de învățat. Am văzut înlocuitori tineri făcând apariții bune, asta e pozitiv, dar sunt și jucători care trebuie să învețe meseria și nu avem timp. În orice caz, nu vom renunța sub nicio formă”, a spus Ladislau Boloni, după meciul cu Lyon, potrivit Republicain Lorrain.
Situația lui Metz în Ligue 1
În urma acestui rezultat, echipa lui Ladislau Boloni a înregistrat al 10-lea meci consecutiv fără victorie în Ligue 1, după:
- Lille - Metz 2-0 (etapa a 14-a din Ligue 1)
- Metz - Brest 0-1 (etapa a 15-a din Ligue 1)
- Metz - Montpellier 0-1 (etapa a 16-a din Ligue 1)
- PSG - Metz 3-1 (etapa a 17-a din Ligue 1)
- Metz - Toulouse 0-1 (etapa a 18-a din Ligue 1)
- Nice - Metz 1-0 (etapa a 19-a din Ligue 1)
- Metz - Lorient 1-2 (etapa a 20-a din Ligue 1)
- Marseille - Metz 1-1 (etapa a 21-a din Ligue 1)
- Montpellier - Metz 3-0 (etapa a 22-a din Ligue 1)
În urma înfrângerii cu Olympique Lyon, Metz se află pe locul al 17-lea în clasamentul Ligue 1 (penultimul, direct retrogradabil), cu 17 puncte acumulate după 23 de etape.
Pentru Metz urmează partida, din deplasare, cu Nantes, din etapa a 24-a din Ligue 1.
Etichete: lyon , ladislau boloni , metz , ladislau boloni metz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții