Cum a distrus Neymar speranțele fanilor lui PSG. Sondajul care spune totul despre transferul la Barcelona. Reacția catalanilor
10.07.2019, 23:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Situația lui Neymar nu este nici pe departe rezolvată, după toată tevatura creată în jurul dorinței sale de a pleca de la PSG. Revenirea la Barcelona este văzută ca iminentă de aproape toată presa sportivă, însă reputata publicație franceză France Football a făcut un sondaj pentru a afla cum este privit acest subiect.
Rezultatele sunt covârșitoare în favoarea plecării lui Neymar. Mai exact, 79 la sută dintre cei care au răspuns la sondaj au afirmat că vor ca brazilianul să plece, pentru că poate fi o "afacere bună". Practic 8 din 10 respondenți au spus clar că nu îl mai vor pe Neymar.
Astfel, simpatia de care s-a bucurat atacantul de 27 de ani la momentul semnării cu PSG s-a prăbușit, cu toate că a fost adus cu surle ți trâmbițe drept cel mai scump jucător al planetei din toate timpurile, 222 de milioane de euro.
Neymar, înapoi la Barcelona? Reacția catalanilor
"Neymar vrea să plece, dar PSG nu vrea să-l vândă. Îl vom transfera pe Neymar dacă ni-l vor pune în față", a fost reacția președintelui Josep Maria Bartomeu după războiul dintre PEG și starul brazilian.
În acest moment, Neymar câștigă 36,8 milioane de euro pe an la PSG, fiind al doilea cel mai bine plătit jucător din lume, după Messi. Brazilianul a acceptat să primească la Barcelona aproximativ 24 de milioane de euro pe sezon.
Neymar nu mai este fericit la Paris și este dispus să primească un salariu substanțial mai mic pentru a-și recăpăta zâmbetul pierdut în capitala Franței.
”Acum, Neymar este cel mai nefericit fotbalist, pentru că a plecat de la Barcelona. Nu se mai gândește la bani. Acum și-a dat seama că nu are ce-și dorește”, a spus Gică Craioveanu, la emisiunea Fotbal European, de la Digi Sport.
- Neymar a plecat de la Barcelona la PSG în vara lui 2017, pentru suma de 222 milioane de euro, fiind cel mai scump transfer din istorie până în acest moment.
- 180 de milioane de euro este cota de piață a lui Neymar, conform transfermarkt.com.
Etichete: psg , neymar , transfer neymar , transferuri barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții