Christophe Galtier a rupt tăcerea în legătură cu relația dintre Kylian Mbappe și Neymar: ”Au discutat!”
articol scris de Digi Sport09.09.2022, 20:00
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ultima perioadă, în presa internațională, s-a vorbit despre o relație tensionată între Kylian Mbappe (23 de ani) și Neymar (30 de ani).
Kylian Mbappe ar fi fost cel care le-ar fi cerut celor aflați la conducerea clubului să scape cât mai repede de atacantul brazilian.
Christophe Galtier a rupt tăcerea în legătură cu relația dintre Kylian Mbappe și Neymar: ”Au discutat!”
Antrenorul parizienilor, Christophe Galtier, a negat faptul că între cei doi fotbaliști ar exista tensiuni și a povestit că cei doi se înțeleg foarte bine și la antrenamente.
Totuși, Galtier nu a negat că a existat totuși o dispută între Mbappe și Neymar, care, însă, s-a soluționat în urma unei discuții.
”Relația dintre Mbappe și Neymar este bună. Se caută la antrenamente, se asociază. A fost o situație la acea partidă. Au discutat și nu mai este nicio problemă. Sunt convins că Kylian îi va da lui Ney niște assisturi incredibile. Nu mi s-a părut că a fost ceva negativ în meciul cu Juventus”, a declarat Christophe Galtier, citat de Mundo Deportivo.
Ce a spus Mbappe despre relația cu Neymar
Kylian Mbappe a vorbit înaintea meciului cu Juventus, din grupele Champions League, scor 2-1, despre relația pe care o are cu Neymar.
"Este al șaselea sezon împreună. Mereu am avut o relație bazată pe respect. Uneori a fost mai apropiată, alteori mai îndepărtată. Au fost momente când am fost cei mai buni prieteni, dar și unele în care am discutat mai puțin. Am mult respect pentru Neymar și pentru importanța pe care o are el pentru echipă", a spus Mbappe, conform presei din Franța.
Etichete: neymar , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții