Ce le-a spus Ladislau Boloni francezilor, după ce a promovat-o pe Metz în Ligue 1 din prima încercare
articol scris de Digi Sport03.06.2023, 08:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ladislau Boloni (70 de ani) a semnat cu Metz în vara anului trecut, iar la aproximativ 12 luni distanță a promovat-o în Ligue 1.
Este încă o performanță remarcabilă pentru antrenorul român în fotbalul din străinătate, iar la scurt timp după victoria decisivă cu Bastia, scor 3-2, Boloni a oferit o reacție.
Ladislau Boloni, un antrenor fericit după promovarea cu Metz în Ligue 1
La flash-interviul de după meci, Boloni a ținut să-și felicite grupul pentru îndeplinirea obiectivului stabilit în momentul în care a acceptat să devină antrenorul echipei. Tehnicianul român a recunoscut că n-a fost ușor să îi readucă pe cei de la Metz în primul eșalon.
"Ne-am atins câteva obiective, iar acesta era cel mai important (n.r. promovarea). Am venit de foarte departe, pe un drum anevoios, dar astăzi suntem toți aici - jucătorii, familiile, staff-ul și nu numai.
Pentru mine, cea mai mare satisfacție e că am găsit aici un colectiv care a decis să facă o treabă colosală și a fost o plăcere să o facem împreună, chiar dacă nu a fost ușor.
E un premiu pentru jocul nostru din acest sezon, de aceea sunt mândru de munca noastră. Singurul aspect negativ, de care este păcat, este ce s-a întâmplat la Bordeaux, dar asta e problema lor, pe parcela noastră e minunat. Acum vom vedea cum și cu cine vom continua", a spus Boloni, conform presei franceze.
Meciul lui Bordeaux, abandonat
Bordeaux avea nevoie de o victorie la cel puțin 5 goluri diferență în fața celor de la Rodez pentru a promova de pe locul secund.
Formația lui Alexi Pitu urmează, cel mai probabil, să piardă confruntarea la "masa verde" după un incident în care un fan a fost implicat.
Concret, după cei Rodez au deschis scorul în minutul 22, prin Buades, un suporter aflat la marginea terenului l-a lovit pe jucătorul oaspeților. Asta a dus la suspendarea meciului și, în cele din urmă, la abandonul acestuia.
Etichete: promovare , ladislau boloni , metz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții