Au fost stabiliți primii cinci jucători care pleacă de la PSG în vară! Barcelona vrea să profite
articol scris de Digi Sport26.04.2022, 22:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PSG va încheia sezonul 2021 - 2022 cu titlu în Franța, dar și cu ratarea îndeplinirii marelui vis: câștigarea UEFA Champions League.
În vară, ar urma să apară mai multe schimbări la PSG, atât la nivelul lotului, cât și pe banca tehnică, unde Antonio Conte este dorit de conducere în locul lui Mauricio Pochettino.
Au fost stabiliți primii cinci jucători care pleacă de la PSG în vară! Barcelona vrea să profite
În ceea ce privește lotul, șefii campioanei Franței ar fi stabilit deja cine sunt primii cinci fotbaliști care vor pleca de la PSG în vară: Tilo Kehrer, Layvin Kurzawa, Leandro Paredes, Julian Draxler și Angel Di Maria.
Situația mijlocașului de bandă argentinian este cea mai clară. Angel Di Maria o va părăsi pe PSG la 30 iunie, când îi expiră contractul, iar L'Equipe, citat de Marca, anunță că Barcelona este interesată să-l legitimeze, la fel ca Atletico Madrid.
Tilo Kehrer, Layvin Kurzawa, Leandro Paredes și Julian Draxler mai au contracte cu PSG și pentru sezonul viitor, iar clubul francez va încerca să-i vândă.
Interes pentru Tilo Kehrer, Leandro Paredes și Julian Draxler
Deși nu au avut prestații entuziasmante, trei dintre cei patru jucători nu duc lipsă de interes. Astfel, Tilo Kehrer ar fi urmărit de mai multe cluburi din Bundesliga și Premier League, Leandro Paredes este așteptat în Serie A, iar Julian Draxler este dorit de Sevilla.
Situația lui Layvin Kurzawa este mai complicată, pentru că nu a jucat decât un singur meci în acest sezon, Supercupa din august, din cauza problemelor medicale, însă PSG va încerca să-l vândă chiar și în schimbul unei sume mici, pentru a ”scăpa” de salariul francezului.
Etichete: psg , angel di maria , julian draxler , leandro paredes , layvin kurzawa , tilo kehrer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții