Anunțul spitalului unde Sergio Rico se află în comă de 19 zile: ”Vom pune capăt”
articol scris de Digi Sport16.06.2023, 14:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Starea de sănătate a lui Sergio Rico (29 de ani) este din ce în ce mai gravă.
În cursul zilei de 28 mai, goalkeeper-ul spaniol a intrat în comă, după ce a căzut de pe un cal și s-a lovit la cap.
Sergio Rico rămâne în stare foarte gravă, după ce a căzut de pe un cal
Portarul spaniol al celor de la PSG rămâne în contiunare în stare gravă. El a fost din nou sedat, după ce inițial fusese scos din coma artificială.
La aproape trei săptămâni de la gravul accident, medicii au decis să ofere un comunicat oficial despre starea de sănătate a fotbalistului.
"Sergio Rico este sedat şi monitorizat atent de o echipă medicală interdisciplinară", se arată în comunicatul spitalului Virgen del Rocio.
În plus, unitatea medicală din Sevilla a anunțat că nu vor mai fi oferite informații despre Sergio Rico, doar dacă starea acestuia se va fi una mult mai bună: ”Vom pune capăt informațiilor publice oferite cu regularitate despre Sergio Rico”.
Alba Silva, detalii despre starea lui Sergio Rico, după ce portarul lui PSG a fost lovit de un cal: ”Pas cu pas!”
Recent, soția fotbalistului, Alba Silva, a explicat că recuperarea portarului progresează încet, dar sigur. Deși este monitorizat în permanență, medicii încearcă să îl scoată din coma indusă pentru a vedea cum reacționează.
”Pas cu pas, puțin câte puțin. Avem foarte multă încredere în medicii de la Virgen del Rocio”, a spus soția portarului, conform Marca.
Soția portarului de la PSG a scris un mesaj și pe rețelele sociale, după ce a fost impresionată de reacția suporterilor după accidentul suferit de Rico.
”Nu pot să vă mulțumesc îndeajuns pentru toată dragostea arătată pentru Sergio în aceste momente dificile. Sunt convinsă că va fi foarte mândru de echipă, pentru afecțiunea primită din partea coechipierilor și suporterilor, care i-au scandat numele de la începutul și până la finalul meciului. Continuăm să luptăm împreună. Vă mulțumim mult”, a scris Alba Silva pe Instagram.
Etichete: psg , sergio rico , accident serigo rico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții