Foto: Getty Images

Anunţul lui Neymar le dă frisoane fanilor brazilieni: "Mi-e teamă să revin!"

12.05.2018, 09:38
  • Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1

  • Scoția Premiership: Dundee - Dundee United, joi, 19:30, DGS 1

Fanii naţionalei Braziliei aşteaptă nerăbdători să-l revadă în acţiune pe Neymar, în perspectiva Cupei Mondiale din Rusia, dar cel mai scump fotbalist din istorie recunoaşte că încă se teme să se întoarcă pe teren.

Starul lui Paris St. Germain a discutat unul dintre cei mai mari jucători ai Braziliei, Zico, şi a explicat în ce stadiu se află recuperarea lui, după accidentarea suferită pe 25 februarie, în finalul derby-ului cu Olympique Marseille.

"Aşteptările sunt mari înaintea Cupei Mondiale. Totul decurge bine, slavă Domnului! Am început să merg din nou, dar încă mă tem să revin. Trebuie să scap de această teamă cât mai curând, pentru a merge la Cupa Mondială în cea mai bună formă. Începutul e greu, oricine se teme să nu facă o mişcare greşită, dar, uşor-uşor, te întorci", a declarat Neymar.

Atacantul de 26 de ani, aflat în capul listei de achiziţii a preşedintelui de la Real Madrid, Florentino Perez, a fost întrebat dacă antrenorul său de la PSG, Unai Emery, putea face mai multe pentru a-l proteja şi să-l fi menajat la anumite partide.

"Trebuia să mă odihnesc în următorul meci, cel de după accidentare. Apoi aveam două jocuri importante şi semifinala de Cupă, după care urma o altă pauză. Vorbisem cu Emery cu două zile înainte. Din păcate, m-am accidentat. Însă anul ăsta am jucat cel mai puţin, antrenorul m-a odihnit de multe ori", a explicat Neymar.

Etichete: ligue 1 , psg , neymar , cupa mondiala , brazilia , cm 2018 , zico , accidentare neymar , cupa mondiala rusia , cupa mondiala 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este atacatorul care a spulberat cu mașina o mulțime de oameni în New Orleans. Avea steagul Statului Islamic în mașină

Suspectul din atacul de la New Orleans, soldat cu cel puțin 10 morți și peste 35 de răniți, a fost identificat ca fiind Shamsud Din Jabbar, un cetățean american în vârstă de 42 de ani, potrivit unor oficiali federali citați de BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Breaking News Lovitură de proporții: ”Darius Olaru e prima achiziție a iernii”

Țiriac a pierdut o avere: ”Mă uit în oglindă și mă întreb cât de prost pot să fiu. Copiii cred că mă vor duce la doctor”

Anamaria Prodan: ”S-a îmbătat Gabi Tamaș! S-au găsit Reghe și MM să fie șmecheri”. Ce a urmat, memorabil

Andrei Vlad a reacționat în prima zi a anului, după plecarea de la FCSB

Anamaria Prodan: ”N-am spus-o niciodată! A murit în birou, otrăvit”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali s-a convins și-l vrea la FCSB din ianuarie: ”Nu e altul mai bun în România!” + Alte TREI ”întăriri” anunțate

Prima mutare pe axa Genoa - Rapid: salariu de peste 50.000 € lunar

Exclusiv Craiova ar putea da o lovitură importantă în mercato. Interes din străinătate pentru unul dintre favoriții lui Rotaru

Surpriză! ”Real Madrid a găsit înlocuitor pentru Courtois”

Citeşte şi

Salah sub presiunea ofertei record de la PSG, Liverpool riscă să-l piardă

Cristiano Ronaldo a fost luat peste picior, după ce lusitanul a spus că Saudi Pro League e mai grea ca Ligue 1

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWDemi Moore, siluetă de model la vârsta de 62 de ani. Actrița a făcut furori într-o rochie perfect mulată pe trupul ei subțire

Discurs manifest al lui Florin Tănase despre cei care „pică” la FCSB: „Cum să te aștepte Gigi Becali? Tu aștepți banii?” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Jaqueline Cristian a jucat cu favorita numărul unu la Auckland. Cum s-a terminat meciul citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Are 42 de ani, dar ar putea fi confundată cu fiica ei adolescentă. Andreea Antonescu, paradă de rochii foarte scurte și mulate

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 42 de ani, dar ar putea fi confundată cu fiica ei adolescentă. Andreea Antonescu, paradă de rochii foarte scurte și mulate

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată