Anunțul făcut de agentul lui Sergio Ramos, după ce fundașul n-a jucat niciun meci pentru PSG în 4 luni
articol scris de Digi Sport23.11.2021, 11:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sergio Ramos s-a antrenat în condiții normale cu lotul lui PSG, înainte de derby-ul cu Manchester City din grupele UEFA Champions League, dar nu este sigur că va fi pe foaia de joc, scrie L'Equipe.
- Manchester City - PSG se joacă miercuri, ora 22:00, în direct la Digi Sport 1
Rene Ramos: "Nu există nicio îndoială în privința lui Sergio"
Potrivit sursei, deşi fanii doresc să-l vadă pe teren pe Ramos, antrenorul Pochettino ar putea să nu-l folosească nici de data asta.
''Prezenţa lui chiar şi pe banca de rezerve este sub semnul întrebării. Deşi se pregăteşte bine la antrenamente, forma lui fizică nu este încă sută la sută", notează cotidianul.
Indisponibil din cauza accidentărilor repetate la gambă şi la genunchi, fundaşul de 35 de ani a reluat antrenamentele cu zece zile în urmă.
"Nu se va retrage şi nici nu-i va fi reziliat contractul. Nu există nicio îndoială în privinţa lui Sergio", a declarat pentru El Mundo fratele şi agentul jucătorului, Rene Ramos, în contextul speculaţiilor potrivit cărora PSG se gândeşte să renunţe la fotbalistul spaniol.
Fundașul a semnat, la începutul lunii iulie, un contract cu PSG valabil până în iunie 2023.
Ramos are 180 de selecţii pentru naţionala Spaniei, cu care a fost campion mondial şi european.
În Grupa A din Liga Campionilor, Manchester City este lider, cu 9 puncte, PSG fiind pe 2, cu 8 puncte.
Sergio Ramos nu a mai jucat din luna mai
Ramos a jucat ultimul său meci oficial pe 5 mai, când era la Real Madrid, iar debutul la PSG s-a amânat din cauza unei accidentări. Primele sale minute erau programate pentru duelul cu Nantes (3-1), de sâmbătă, însă stafful lui Mauricio Pochettino a decis să nu riște. De altfel, fundașul central a avut probleme de natură fizică pe tot parcursul anului.
Sergio Ramos s-a accidentat frecvent începând cu luna ianuarie și, din dorința de a-și ajuta echipa, Real Madrid și naționala Spaniei, nu s-a recuperat niciodată complet și problemele medicale au revenit.
Sergio Ramos a bifat doar șapte apariții pe gazon în acest an, cinci pentru Real Madrid și două pentru naționala Spaniei, ultima pe 5 mai, în Chelsea - Real Madrid 2-0.
Etichete: psg , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții