Anunțul care zguduie fotbalul francez: Al-Khelaifi poate pleca de la PSG la vară! Înlocuitor surpriză pentru președinte
27.03.2018, 11:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Paris Saint-Germain este în plină căutare pentru un antrenor care să îl înlocuiască pe Unai Emery din vară, dar problemele de pe Parc des Princes ar putea fi mai mari de atât. La începutul acestei săptămâni au apărut informații cu privire la o iminentă plecare a președintelui Nasser Al-Khelaifi, caz în care înlocuirea lui ar deveni prioritatea liderului la zi din Ligue 1.
Omul de afaceri din Qatar, care în 2016 era numit de L'Equipe "cel mai puternic om din fotbalul francez", caută un antrenor, dar ar putea să nu fie cel care îl va prezenta pe înlocuitorul lui Emery. La rândul său, Al-Khelaifi ar fi pe picior de plecare, potrivit unui anunț făcut de jurnalistul francez Stephane Bitton, care citează surse apropiate clubului.
Potrivit acestui anunț, înlocuitorul lui Nasser Al-Khelaifi în funcția de președinte al clubului PSG ar urma să fie unul dintre franții emirului din Qatar, Tamim bin Hamad Al-Thani. Din familia emirului face parte și patronul clubului spaniol Malaga, Abdullah Bin Al-Thani.
"Am auzit că președintele lui Paris Saint-Germain ar putea fi schimbat, iar înainte de a instala un antrenor, trebuie să găsim un președinte. Am auzit că Nasser va părăsi clubul la finalul sezonului și va fi înlocuit de fratele emirului. Informațiile mele vin de la surse destul apropiate clubului PSG", a spus jurnalistul francez Stephane Bitton, potrivit France Bleu.
Pentru PSG urmează derby-ul cu trofeul pe masă contra lui AS Monaco, din finala Cupei Ligii Franței, programat sâmbătă, 31 martie, la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2. Cele mai importante faze VIDEO vor fi și pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: psg , al khelaifi , al-khelaifi psg , khelaifi , presedinte psg , al-khelaifi pleaca de la psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții