
Oficial Un fost jucător de la FCSB și Rapid a ajuns în liga a treia
articol scris de Digi Sport20.02.2025, 18:15
Cupa României: Farul - Alba Iulia, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Spaniei: Real Madrid - Real Sociedad, marți, 22:30, DGS 1
Claudiu Belu Iordache (31 de ani), fost jucător la FCSB și Rapid, a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea, formație din liga a treia.
Liber de contract din vara anului trecut, fundașul dreapta s-a înțeles cu liderul Grupei 8 din liga a treia. SCM Râmnicu Vâlcea conduce detașat ierarhia, cu 39 de puncte, la 9 lungimi peste Filiași, ocupanta locului secund.
Claudiu Belu Iordache a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea
”Bun-venit, Claudiu Belu-Iordache! SCM Râmnicu Vâlcea anunță că a semnat un contract cu jucătorul Claudiu Belu-Iordache. Belu va purta numărul 70 pe echipamentul de joc.
Clubul nostru îi urează bun-venit și îi dorește mult succes în tricoul SCM Râmnicu Vâlcea! Împreună suntem puternici! Forza, SCM Râmnicu Vâlcea”, se arată în comunicatul clubului vâlcean.

De-a lungul carierei, pe lângă FCSB și Rapid, Belu Iordache și-a mai trecut în CV formații precum Poli Timișoara, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș, Astra, FC Voluntari, Hermannstadt și Poli Iași.
- 4 selecții a adunat Claudiu Belu Iordache la naționala U21 a României.
Etichete: claudiu belu iordache , scm ramnicu valcea , transfer claudiu belu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții