Video Suporterii Ungariei, un nou gest controversat la meciul la care au fost prezenți 30.000 de copii în tribune
articol scris de Digi Sport04.06.2022, 20:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ungaria a fost obligată să dispute cu porțile închise meciul contra Angliei, din cadrul primei etape din Liga Națiunilor, în faza grupelor.
Situația a apărut în urma unei sancțiuni din partea UEFA, ca pedeapsă pentru scandările rasiste ale suporterilor maghiari de la EURO 2020.
Suporterii Ungariei, un nou episod regretabil la meciul cu Anglia
Totuși, maghiarii au profitat de o prevedere din regulament, conform căreia copiii cu vârsta de până în 14 ani au acces la meci, chiar și în condițiile de mai sus.
Deoarece pentru fiecare 10 copii trebuie să fie prezent câte un însoțitor, la partida de pe Puskas Arena s-au strâns 30.000 de copii, însoțiți de 3.000 de adulți.
Galerie Foto
În momentul în care jucătorii Angliei au pus piciorul în pământ, în semn de solidaritate cu mișcarea antirasistă Black Lives Matter, aceștia au fost huiduți de către cei prezenți la stadion.
Pe contul personal de Twitter, jurnalistul britanic Sam Cunningham a scris următoarele: "Ungaria a fost forțată să joace cu porțile închise din cauza rasismului fanilor, au lăsat pe stadion 30.000 de copii sub 14 ani, care i-au huiduit pe fotbaliștii Angliei în momentul în care erau îngenuncheați".
Federația din Ungaria, amendată cu 100.000 de euro anul trecut
După incidentele de la EURO 2020, UEFA i-a aplicat Federației Maghiare (MLSZ) o amendă de 100.000 de euro, precum şi obligaţia de a afişa pe stadion un banner cu textul "#EqualGame", cu referire la campania antidiscriminare a UEFA.
Ungaria s-a ales cu sancţiuni din partea UEFA după scandări rasiste ale suporterilor săi la adresa jucătorilor de culoare ai Franţei, la EURO 2020, în partida de la Budapesta din iunie, anul trecut, precum şi din cauza unor bannere cu caracter homofob.
Şi FIFA a sancţionat Federaţia maghiară ca urmare a incidentelor de la partida cu Anglia, din preliminariile CM 2022.
Agerpres
Etichete: anglia , ungaria , rasism , controversa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții