Spania a stabilit două recorduri după triumful din Liga Națiunilor
articol scris de Digi Sport19.06.2023, 10:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Spania a câştigat Liga Naţiunilor, după ce a învins Croaţia cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, în finala de la Rotterdam.
Spania are cele mai multe trofee europene câștigate
Croația și Spania n-au marcat în 120 de minute. La loviturile de departajare, portarul Unai Simon a făcut diferenţa și a apărat şuturile lui Lovro Majer şi Bruno Petkovic.
Aymeric Laporte a ratat şansa de a aduce mai devreme victoria Spaniei, şutând în bară, iar Dani Carvajal a fost cel care a parafat succesul ibericilor. Pentru Spania au mai transformat Joselu, Rodri, Mikel Merino şi Marco Asensio, iar golurile croaţilor au fost semnate de Nikola Vlasic, Marcelo Brozovic, Luka Modric şi Ivan Perisic.
“La Roja” şi-a trecut în palmares al cincilea trofeu din istorie, după ce a câştigat Campionatul European în 1964, 2008 şi 2012 şi Cupa Mondială în 2010.
Spania a devenit echipa cu cele mai multe trofee europene. Până la finala de ieri, Spania și Germania erau la egalitate la acest capitol, cu câte trei trofee. Germania a câștigat Campionatul European în 1972, 1980 și 1996.
Spania a câștigat în premieră un trofeu în urma executării loviturilor de departajare.
VIDEO Rezumatul finalei Ligii Națiunilor, Croația - Spania
Etichete: spania , croatia , spania record , croatia spania , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții