News Alert Soluția urgentă și inedită a norvegienilor ca să aibă echipă la startul meciului cu România
articol scris de Digi Sport14.11.2020, 19:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Federația Norvegiană de Fotbal este gata să apeleze la soluții disperate pentru a nu rata meciul cu România din Liga Națiunilor, programat duminică pe Arena Națională.
Cum jucătorii sunt blocați la Oslo de autoritățile sanitare după ce un jucător, Omar Elabdellaoui, a fost depistat pozitiv, oficialii au căutat soluții pentru a păcăli carantina.
Una ar fi fost ca Norvegia să convoace la București o selecționată B, alcătuită din jucători de la cluburi din Europa, dar care nu au fost chemați pentru partidele cu România și Austria.
Asta pentru că acei fotbaliști pot călători fără să fie nevoiți să respecte legislația din Norvegia, scrie presa de acolo.
Totuși, e important de precizat că UEFA le cere tuturor jucătorilor care intră pe teren să aibă teste negative la coronavirus, făcute la o clinică agreată de forul european.
România - Norvegia, în pericol să nu se dispute
Oficialii forului scandinav se tem însă că ar putea fi prea târziu să apeleze la această soluție de urgență, deoarece ar fi destul de greu ca să se adune jucătorii în doar 24 de ore și aceștia să ajungă la București.
De aceea, au preferat să nu meargă pe varianta recrutării pentru a încropi o formulă din fotbaliști care puteau fi disponibili.
Altă variantă era ca să se prezinte la meciul cu tricolorii naționala U21 a Norvegiei, mai ales că jucătorii acestei reprezentative nu au nicio acțiune programată în această perioadă. O astfel de soluție a fost aplicată deja de naționala Cehiei.
Etichete: romania norvegia , norvegia coronavirus , federatia norvegiana de fotbal , echipa norvegiei liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții